Doi piloţi beţi, arestaţi înainte de a zbura de la Glasgow la Toronto
0
Doi piloţi care urmau să conducă un avion de pasageri pe ruta Glasgow-Toronto au fost arestaţi luni, fiind suspectaţi că se aflau sub influenţa alcoolului, relatează postul Sky News.
Reprezentanţii aeroportului Glasgow au fost alertaţi de comportamentul piloţilor, în vârstă de 37, respectiv 39 de ani, cu puţin timp înainte ca zborul Air Transat A310, cu 250 de pasageri la bord, să decoleze.
Potrivit poliţiei, cei doi vor fi aduşi în faţa unui judecător în cursul zilei de marţi.
Compania canadiană Air Transat a confirmat arestarea şi a anunţat că pasagerii au fost cazaţi la hotel până la aranjarea de noi zboruri.
„Vom aştepta rezultatele anchetei şi procedurile judiciare înainte de a comenta chestiunea. Siguranţa echipajelor şi pasagerilor noştri este şi va rămâne o prioritate a Air Transat“, a dat asigurări un purtător de cuvânt al societăţii.