Directorul de teatru care a lovit cu maşina poarta Palatului Elysee a fost internat la psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul de teatru care a lovit cu maşina, în semn de protest, porţile Palatului Elysee, a fost internat într-o clinică de psihiatrie din Paris, anunţă surse judiciare citate de AFP.

Attilio Maggiulli - cetăţean italian şi director al Teatrului "Comedia Italiană" din Paris - a lovit joi dimineaţă, cu maşina, poarta metalică solidă de la intrarea în curtea sediului Preşedinţiei Franţei.

Bărbatul în vârstă de 67 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru daune produse unui bun public, punerea în pericol a altora şi agresiune cu o armă, o referire la maşină.

Miercuri, directorul teatrului "Comedia italiană" din cartierul parizian Montparnasse dăduse foc unui manechin în faţa Palatului Elysée, protestând faţă de diminuarea subvenţiilor destinate instituţiei pe care o conduce şi culturii în general. Preşedinţia Franţei nu a comentat incidentul, precizând doar că preşedintele Francois Hollande se afla la birou în momentul atacului.
 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite