Fenomenul este viral. Toată lumea vrea să participe la pedepsirea vinovaţilor. Emilian Pavel, eurodeputat ales pe listele PSD, a cerut şi el crearea în Parlamentul European a unei comisii speciale pentru investigarea modului în care compania Cambridge Analytica s-a folosit de datele personale ale utilizatorilor Facebook în scopuri electorale. Anterior, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, anunţase pe Twitter că l-a invitat pe Mark Zuckerberg să ofere garanţii „în faţa reprezentanţilor a 500 de milioane de europeni că datele personale nu sunt utilizate pentru a manipula democraţia“. Parlamentul britanic îl invitase la rândul său pe fondatorul Facebook să dea explicaţii, după cum în SUA, o comisie din Camera Reprezentanţilor intenţionează să-l audieze pe aceeaşi temă.

E o continuare a scandalului iscat cu publicitatea electorală pe care ruşii au cumpărat-o pe Facebook şi care provocase în toamna anului trecut audierea responsabililor companiei în Congresul american. Evident, în ciuda tensiunii de moment, nu s-a întâmplat nimic pentru că nu avea ce să se întâmple. Doar mici ajustări menite să calmeze spiritele. Iar cât priveşte „furtul datelor personale“, orice utilizator ştie că, îndată ce se interesează online de preţul unui bilet de avion, primeşte oferte de vacanţă în chiar ţara în care dezvăluise că vrea să călătorească. E doar un exemplu, spectrul ofertelor fiind foarte larg şi, mai ales, bine ţintit. Fiecare primeşte publicitate după „profilul“ său, adică exact aspectul incriminat în campaniile Cambridge Analytica. Că Facebook „ne spionează“ se ştie de mult şi, cu toate că oamenii se crispează, nu a ieşit un scandal global.

Nu sunt manipulatori candidaţii care pozează cu copii în braţe, care îşi pun cizme de cauciuc ca să viziteze cartierele desfundate? Care organizează mitinguri cu cântece patriotice, agitând tricolorul? Care se închină demonstrativ în faţa icoanelor?

Dar de data aceasta nu furtul datelor personale pare a fi problema, ci modul în care au fost ele folosite, căci indignarea publică are mereu ca fundal două elemente cheie: Cambridge Analytica a lucrat pentru Donald Trump şi pentru partizanii Brexit, subtextul fiind că actualul preşedinte american şi partizanii părăsirii Uniunii Europene ar fi câştigat prin „fraudă“. Demonizând compania de consultanţă, se obţine o delegitimizare a forţelor politice conservatoare. Scandalul nu face astfel decât să amplifice reacţia de frustrare a liberalilor americani care au pierdut alegerile şi desigur a celor care le împărtăşesc viziunea politică din toată Europa. De altfel, preşedintele PE, Antonio Tajani, a spus mai clar decât alţii că se referă nu atât la furtul datelor personale, cât la utilizarea lor pentru „manipularea democraţiei“.

Suntem parţial de acord cu preşedintele Parlamentului European. Există în procedeele incriminate o însemnată parte de manipulare. Dar exact acelaşi lucru se petrece cu cele mai multe dintre mesajele electorale. Manipulatoare în acest sens sunt afişele stradale, clipurile de televiziune şi, nu în ultimul rând, chiar discursurile candidaţilor. Nu sunt manipulatori candidaţii care pozează cu copii în braţe, care îşi pun cizme de cauciuc ca să viziteze cartierele desfundate? Care organizează mitinguri cu cântece patriotice, agitând tricolorul? Care se închină demonstrativ în faţa icoanelor? Şi nu din acest motiv vorbim mereu până la saţiu despre demagogie şi electoralism? Nu denunţăm invariabil o dată la patru sau la cinci ani minciunile politicienilor? Or, demagogia şi electoralismul nu înseamnă ele o crasă tentativă de manipulare?

Dar există manipulare şi manipulare, căci în definitiv, vorbim aici despre tehnicile persuasiunii. Unii care cred că minciuna este uneori justificată pretind chiar că există manipulare recomandabilă, căci oamenii, priviţi ca mase largi populare, nu ar şti în ce constă binele lor, fiind întotdeauna nevoie de o mână de iniţiaţi care să le indice calea. Hillary Clinton îşi pierduse, pesemne, răbdarea atunci când spusese cu voce tare că alegătorii lui Donald Trump sunt o „adunătură de deplorabili“, căci liberalii gândiseră asta tot timpul. Şi câtă vreme unii se văd pe sine îndreptăţiţi să conducă în numele unei superiorităţi cognitive, nu ar trebui să dispună de dreptul unei manipulări „benigne“?

În calitate de perdanţi, liberalii au desigur motive să fie nemulţumiţi. Dar indignarea lor este lipsită de obiectivitate şi în plus este ea însăşi manipulatoare.

Ca să rezumăm: nu furtul datelor este subiectul central al indignării care a cuprins presa şi  politica lumii, de vreme ce acest abuz se produce de multă vreme în scopuri comerciale. De asemenea, nu manipularea în sine provoacă îngrijorare (propaganda mincinoasă împotriva lui Donald Trump nu a fost niciodată luată în vizor cu atâta exigenţă etică), ci manipularea de un anumit semn.

În calitate de perdanţi, liberalii au desigur motive să fie nemulţumiţi. Dar indignarea lor este lipsită de obiectivitate şi în plus este ea însăşi manipulatoare. Căci campania declanşată contra Cambridge Analytica recurge la tot soiul de efecte cu impact emoţional sigur (furtul datelor personale sau asasinarea unui consultant politic în Kenya), care nici măcar nu au o legătură cu subiectul şi care nu este altul decât declinul influenţei globale a orientărilor liberale.

De fapt, epidemia aceasta de indignare nu face ea însăşi decât să manipuleze bunele sentimente democratice ale oamenilor din toată lumea în beneficiul exclusiv al unui curent politico-ideologic care dă semne că îşi pierde supremaţia. Cei care denunţă manipularea par să fie primii manipulatori.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle