Sunt la Londra de două săptămâni. Am stat în două hoteluri diferite şi la ambele lucrează români. Am auzit vorbindu-se româneşte pe stradă de nu ştiu câte ori şi am întâlnit angajaţi români la restaurant sau la fast-food. 

Ce vreau să spun cu asta? Cine a vrut să vină în Anglia a făcut o deja. Nu a mai aşteptat 2014. 

Din simplul motiv că legislaţia e încă destul de permisivă, nu e atât de complicată ca în Franţa, de exemplu. Românii fie şi-au făcut PFA, fie sunt studenţi şi au obţinut un yellow card (permisul ce îţi dă voie să lucrezi cu jumătate de normă), fie s-au înscris la diverse colegii/cursuri pentru a-l obţine, fie s-a ocupat patronul de acte.

Dar guvernanţii englezi parcă acum au auzit prima oară de români. Parcă până acum companiile lor nu au selectat forţă de muncă din România, universităţile lor nu iau bani de la români, seviciile lor sociale nu dau ajutoare de locuinţă sau alocaţii românilor care stau aici, unii de ani de zile, domniile lor nu au dat nas în nas cu români la hoteluri, restaurante etc. Ca să nu mai spun că ar trebui să aibă o bază de date, cifre, studii. 

Citesc în The Guardian că guvernul britanic ia în calcul lansarea unei anti campanii de ţară. Adică în timp ce guverne din toată lumea, inclusiv cel din UK, să nu uităm de toată promovarea făcută pentru Olimpiadă, cheltuie milioane de euro pentru a-şi imbunătăţi imaginea, Anglia e dispusă să plătească pentru a arăta partea proastă a ţării. 
 
”Nu veniţi în Marea Britanie, plouă mereu şi salariile sunt mici!”. Sloganuri de acest gen ar urma să fie împraştiate prin România şi Bulgaria, nu care cumva să creadă românii şi bulgarii că în UK umblă câinii cu colaci în coadă. Ştirea e pe surse, nu e confirmată oficial, dar se pare că e luată în calcul şi această variantă.
 
MigrationWatch a estimat că aproximativ 250.000 de români şi bulgari vor veni în UK în următorii 5 ani, după ridicarea restricţiilor. 

Conservatorii sunt şi mai darnici, spun că vor fi mai mult de 425.000 de nou veniţi în doi ani. Iar UKIP, independenţii care au făcut din apocalipsa româno-bulgară temă de campanie, avertizează că 29 de milioane de români şi bulgari vor câştiga dreptul să trăiască şi să muncească în UK. 

Dacă s-ar uita pe propriile statistici, britanicii ar vedea că exagerează. Cel puţin.

Estimările sunt făcute şi ţinând cont de numărul de polonezi care au venit în UK după 2004. Ultimul recensâmânt arată că polonezii sunt pe locul doi în top imigranţi în Anglia, după indieni şi înaintea pakistanezilor. Cifrele au fost un şoc pentru autorităţi, nimeni nu ştia exact numărul cetăţenilor polonezi care trăiesc în Anglia. 

Un articol din New Eastern Europe arată insă că această comparaţie nu prea stă în picioare. În 2004 rata şomajului în Polonia era de 18,9%, cu vreo 14 procente mai mare ca în Marea Britanie. Rata şomajului în România e sub 7 procente. Iar în Bulgaria e de 12,4%, mare, dar nu ca a Spaniei de exemplu. 

Şi, aşa cum declara în The Guardian Ivam Krastev, preşedintele centrului pentru strategii liberale din Sofia, dacă şomajul ar fi singurul factor care să determine migraţia, atunci cei din Spania şi Grecia ar fi primii care ar pleca în afară.

Pete Stokes, unul dintre cei care au întocmit recensământul pe 2011 în UK, spune că rata migraţiei a scăzut, sunt mai puţine locuri de muncă deci mai puţine motive de a veni în Marea Britanie. Dacă economia nu-şi revine, dar alte ţări o duc mai bine, atunci cei care au venit în UK să lucreze vor pleca.

Apoi să nu uităm că în 2014 nu expiră restricţiile doar pentru Anglia. Ci şi pentru Franţa, Belgia, Germania, Olanda, Austria, Luxemburg. Deci de ce s-ar duce milioane de români în Marea Britanie şi nu în Germania? Sau în Franţa?

Studiile fundaţiei Open Society arată că prelungirea restricţiilor, ca o piedică în calea migraţiei, nu prea a avut efect, nu i-a impiedicat pe care care au vrut să plece să facă lucul aceasta. Ridicarea restricţiilor nu va avea aşadar impactul apocaliptic de care vorbesc unele ziare britanice, şi o serie de lideri politici, de mai bine de un an. 
 
Numai că nu toţi englezii citesc statisticile guvernului, se informează din mai multe surse, sau nu iau de bun chiar tot ce scrie la ziar. 

Acum două zile, în metrou, am întrat în vorbă cu un irlandez care stă de 25 de ani în Londra. Când a auzit că sunt din România a făcut ochii mari şi a rostit - dar parcă ştiam că nu aveţi încă voie să veniţi aici. ”Avem voie să mergem unde vrem.”, i-am spus. Da?! Vă daţi seama ce îngrijorat va fi irlandezul de acum încolo că a aflat că românii au luat deja cu asalt Anglia, uitând că şi el e tot un fel de imigrant. 

Într-un fel îi înţeleg pe englezi, e ţara lor, au muncit zeci, sute sau chiar mii de ani pentru a crea a way of life deci e normal să ţii la el, să nu permiţi altora să-l strice, apoi e ţara lor, primesc pe cine vor, dar parcă ipocrizia a atins cote prea mari.

Marea Britanie uită că firmele engleze au recrutat sute de medici, IT-işti, ingineri, şi asistente medicale din România. 

Marea Britanie uită că mii de români lucrează aici şi sunt apreciaţi. 

Marea Britanie uită că sute de români au joburi pe care englezii nu le vor, multe plătite cu salariul minim pe economie. 

Marea Britanie uită de studenţii români care bagă bani, mulţi bani, în universităţile lor, în chiriile lor, în pub urile lor. 

Şi mai uită Marea Britanie că atunci când semnezi un acord nu poţi lua doar părţile bune din el.