De unde vine tradiţia Conclavului în Biserica Catolică
0Conclavul pentru alegerea unui papă, din latinescul "cum clave", ce se referă la o sală încuiată altădată cu cheia, în care se reuneau cardinalii, este o instituţie veche ce datează din secolul al XIII-lea, relatează AFP.
Decizia de a încuia cardinalii a fost luată pentru grăbirea alegerii noului Papă, unele scrutine durând mai mulţi ani, dar şi pentru a evita presiunile exterioare, frecvente în istoria Bisericii Catolice.
Primul conclav, cu cardinali încuiaţi în condiţii dificile, datează din 1241, încheiat cu alegerea lui Celestin al IV-lea. Dar cel mai celebru, în pofida duratei sale, a fost cel care a început la sfârşitul lui 1268 la Viterbe, în centrul Italiei, în urma decesului în acelaşi oraş al lui Clement IV.
În faţa blocajului generat de diviziunea între cardinali, "populaţia din Viterbe le va forţa mâna acestora în toamna lui 1269, închizându-i în Palatul Pontifical (...), apoi înlăturând în iunie 1270 acoperişul "palatului" pentru a-i expune intemperiilor, povesteşte cartea Lux in arcana despre arhivele secrete ale Vaticanului.
Dar abia în septembrie 1271, respectiv la doi ani şi nouă luni de la moartea lui Clement al IV-lea, o comisie formată din şase cardinali a reuşit în cele din urmă să îl aleagă pe Grigore al X-lea.
Acesta din urmă a instaurat oficial principiul de închidere a cardinalilor pentru conclav şi le-a impus un regim cu pâine goală şi apă la capătul a cinci zile de vot fără rezultat. Dar succesorul său, Ioan Al XXI-lea, va suprima aceste reguli.
La mai multe secole de la regimul cu pâine goală, moravurile au evoluat, iar cardinalilor le-au fost acordate libertăţi, precum sticla de coniac pentru cardinalii deprimaţi sau stresaţi de derularea conclavului.
Această necesitate a fost recunoscută oficial în 1878, cu ocazia conclavului care l-a ales pe Leon al XIII-lea. Conştient de starea precară a finanţelor Vaticanului, cardinalul şambelan a autorizat cumpărarea unei sticle de coniac pentru conclav, precizând că va fi nevoie de o prescripţie medicală pentru fiecare pahar distribuit.
Potrivit unei anecdote, Franco Pisano, viitorul Papă Ioan al XXIII, a combătut stresul din ajunul alegerii sale în 1958 cu coniac adus de unul dintre cardinali, Maurilio Fossati, arhiepiscop de Torino.
Deşi cardinalii jură solemn să păstreze secretul privind desfăşurarea conclavului, se ştie, graţie indiscreţiilor, că după alegerea lui Ioan al XXIII-lea şi a lui Ioan Paul I (1978), a curs şampania.
O altă curiozitate a conclavului este accea că niciunul dintre textele care reglementează desfăşurarea sa nu le impune cardinalilor să aleagă o personalitate prezentă.
Cardinalii îl pot alege, teoretic, pe unul dintre colegii lor absent de la conclav din motive viabile dar şi pe un creştin care nu este episcop, deşi în acest caz alesul va trebui mai întâi numir episcop înainte de a accede la tronul Sfântului Petru.
Potrivit tradiţiei catolice, Sfântul Petru, primul papă din istoria Bisericii, a fost "numit" direct de Iisus Hristos, apoi el i-a indicat pe colaboratorii săi apropiaţi care au devenit al doilea, al treilea şi al patrulea papă.
Timp de aproximativ un mileniu, după aceşti primi patru papi, suveranii pontifi au fost aleşi de clerul de la Roma, cu participarea populaţiei şi intevenţia principalelor case regale europene, înainte de a se trece la conclav.
Conclavul din prezent le oferă totuşi confortul necesar cardinalilor, care dispun fiecare de o minisuită în casa Sfintei Marta, pe care Ioan Paul al II-lea a restaurat-o în timpul pontificatului său. Această decizie a fost probabil luată după ce el însuşi a experimentat lipsa de confort din celulele amenajate la Vatican în timpul celor două conclave la care a participat în 1978.