De ce se opun americanii gazoductului rusesc Nord Stream 2

Washingtonul se concentrează asupra amestecului politic al Rusiei - dar campania Moscovei împotriva SUA se extinde dincolo de urne.

Timp de câteva luni, Washingtonul s-a concentrat asupra interferenţei Rusiei în alegerile prezidenţiale americane, precum şi asupra implicării în scrutinurile din Franţa şi Germania. 

Acţiunile Moscovei reprezintă o ameninţare directă la credibilitatea alegerilor prezidenţiale din SUA şi este de înţeles că membrii Congresului şi experţii au analizat această problemă.  Dar campania Rusiei de a submina Statele Unite se extinde dincolo de urna electorală,  în mai multe domenii, de la anexarea Crimeii, până la sprijinul acordat dictatorului sirian Bashar Assad.

O atenţie importantă trebuie acordată însă şi politicii energetice a Rusiei, scrie Edoardo Saravalle, cercetător în cadrul Programului pentru energie, economie şi securitate de la Centrul pentru o nouă securitate americană,  în politico.eu.

Fiind al doilea producător mondial de gaze naturale, Rusia are de fapt un efect de levier asupra clienţilor săi europeni, ameninţând deseori cu întreruperea aprovizionării cu gaze naturale şi totodată folosindu-se de această pârghie pentru a semăna discordia între ţările europene. O nouă conductă pe care Moscova intenţionează să o construiască ar putea duce la o creştere drastică a efectului de pârghie, crescându-şi ponderea pe pieţa germană  a gazelor naturale la peste 50%. Această politică, şi în special conducta Nord Stream 2, reprezintă o provocare directă pentru interesul SUA, după cel de-al doilea război mondial, privind stabilitatea europeană - şi ar putea avea efecte care să depăşească scandalul electoral.

La sfârşitul lunii aprilie, gigantul rusesc al gaze naturale Gazprom a semnat un acord de finanţare pentru conducta sa Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaze din zona Ust-Luga din Rusia, la vest de St. Petersburg, pe sub Marea Baltică, direct în Germania, şi de aici în alte ţări europene. Infrastructura pentru gazele naturale este costisitoare şi complexă de construit, iar gazoductele pot schimba fluxurile şi relaţiile dintre ţări pe mulţi ani de aici încolo. Dacă Nord Stream 2 va primi avizele de mediu, aceast oleoduct ar adânci dependenţa UE de gazul rusesc şi va spori influenţa Moscovei asupra aliaţilor cheie ai SUA.

Nord Stream 2 ar extinde poziţia dominantă a Rusiei pe pieţele europene de gaze, o poziţie pe care o are în parte datorită conductei Nord Stream 1, care urmează un traseu similar pe sub Marea Baltică. În 2016, Rusia a furnizat 34% din consumul de gaze naturale în UE, iar Nord Stream 2 ar putea dubla capacitatea de export a Nord Stream 1. În total, noul gazoduct ar putea furniza suficientă energie Europei pentru 26 de milioane de gospodării pe an.

Unii analişti susţin că Nord Stream 2 va creşte ponderea Rusiei pe piaţa gazelor germane la peste 50%, faţă de 43% cât au fost importurile germanilor în 2015. Polonia primeşte deja mai mult de două treimi din gazele naturale de la Gazprom. Susţinătorii Nord Stream 2 recunosc că aprovizionarea cu gaze interne în Europa va scădea cu 50% în următorii 20 de ani, iar  acest gazoduct va descurajarea importurilor din alte surse.

Înarmarea şi acţiunile de dezinformare au fost până acum principalii factori examinaţi când venea vorba de ameninţările Rusiei. Începând cu summit-ul de la Riga din 2006, Statele Unite au făcut presiuni asupra aliaţilor săi din  NATO pentru a-şi atinge obiectivul de a cheltui cel puţin 2% din PIB-ul lor pentru apărare şi acesta a fost un subiect important în cadrul primei întâlniri oficiale a lui Trump cu liderii NATO din luna mai. În mod similar, dezinformarea a atras atenţia Congresului SUA, inclusiv prin prelungirea sancţiunilor economice la adresa Rusiei.

Succesul Nord Stream 2, totuşi, readuce în atenţie faptul că securitatea depinde de puterea militară, dar şi de un mediu sănătos. Conducta este o încercare a Rusiei de a diviza pentru a cuceri Europa. Iar  Kremlinul face acest lucru într-un mod atât de inteligent şi insidios, Gazpromul punând umărul prin elaborarea unui proiect de afaceri atractiv, aproape de nerefuzat pentru un număr de importatori europeni de gaze.

Construcţia Nord Stream 2 de către Rusia ar slăbi Europa în trei moduri-cheie. În primul rând, ar oferi Rusiei o mai mare influenţă asupra Germaniei şi a altor ţări europene. Cu o parte atât de mare a pieţei sale de gaze naturale, Germania va fi ostatică la manipularea rutei de aprovizionare, mai ales dacă Rusia alege să ridice preţul sau să reducă livrările. Aceasta îi va da o mare putere preşedintelui rus Vladimir Putin, iar Statele Unite şi Germania nu trebuie să se bazeze pe faptul că Rusia nu va trece  niciodată la şantaj.

În al doilea rând, Nord Stream 2 ar permite Rusiei să ocolească Ucraina pentru furnizarea de gaze către Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, dacă Rusia doreşte să oprească livrările de gaz pentru Ucraina, nu va afecta şi aprovizionarea cu gaze a Germaniei, aşa cum se întâmplă astăzi. Prin decuplarea Ucraainei de pe ruta de aprovizionare cu gaze a UE, Rusia ar putea exercita o influenţă mai mare asupra Ucrainei prin întreruperea aprovizionării cu gaz, fără a face acelaşi lucru puternicilor rivali regionali, cum ar fi Germania.

În al treilea rând, şi poate cel mai important, noua conductă ar putea spori divizările între ţările UE şi ar putea slăbi hotărârile lor cu privire la sancţiunile asupra Moscovei  impuse după anexarea Crimeii la Rusia. Prin aprofundarea legăturilor dintre pieţele energetice ale UE şi Nord Stream 2 s-ar elimina alţi furnizori străini de gaze şi va arunca ţările europene într-o relaţie economică complicată cu Rusia.

Acest lucru reprezintă un risc pentru sancţiunile împotriva Rusiei: ţările europene cu legături economice puternice cu Moscova nu prea mai mai susţin aceste sancţiuni, una dintre acestea fiind Ungaria, care negociază în prezent un acord de furnizare a gazului rusesc până după 2021. 

Moscova a demonstrat deja dorinţa de a-şi folosi puterea ca furnizor dominant de gaze naturale în scopuri coercitive în trecut. A întrerupt livrările de gaze naturale pentru Ucraina în 2006, în timpul iernii din 2008-2009 şi în timpul conflictului din 2015. Nu odată Rusia a ameninţat în mod strategic  diverşi clienţi că le va reduce livrările de gaze pentru câştiguri geopolitice.

Având în vedere posibilele consecinţe ale Nord Stream 2, nu este surprinzător faptul că multe ţări europene consideră că energia reprezintă o problemă de securitate naţională majoră. Ţările est-europene mici, de obicei mai puţin importante pentru elaborarea politicilor energetice ale UE decât vecinii lor mai mari, sunt deosebit de vulnerabile la ameninţările Rusiei.

În cadrul unei şedinţe a Senatului cu reprezentanţi ai aliaţilor est-europeni, subiectul securităţii energetică a concurat cu înarmarea şi dezinformarea, în timpul discuţiilor. Reprezentanţii acestor state au invocat importanţa diversificării surselor de energie. De exemplu, ambasadorul polonez, al căruit stat insistă pentru integrarea planificată a sistemului energetic al UE, a menţionat că fără o uniune energetică „nu există o Uniune Europeană“.

De fapt, responsabilii politici din UE şi SUA înţeleg aceste probleme şi au încercat să împiedice construcţia oleoductului. Oficialii UE au încercat - şi nu au reuşit - să utilizeze instrumentele de reglementare pentru a împiedica aprobarea sa, în timp ce diplomaţii americani au cerut Danemarcei să refuze aprobarea proiectului.

Oponenţii conductei de pe ambele maluri ale Atlanticului mai trag speranţe că o aplicare draconică a normelor UE privind energia sau o posibilă dispoziţie de securitate naţională daneză, examinată în prezent, ar putea, în ultimul moment, să contracareze construcţia conductei. Dar astăzi, doar cu autorizaţia de mediu care mai stă în cale, este aproape sigur că oleoductul va fi construit.

La rândul său, SUA trebuie să găsească alte modalităţi de a echilibra influenţa crescândă a Rusiei, începând cu sprijinirea diversificării continue a surselor de energie a Europei în faţa monopolului Gazprom. Statele Unite ar trebui, de asemenea, să sprijine construcţia de terminale de export gazului natural lichefiet (GNL), să încurajeze o piaţă globală a gazelor naturale care să diminueze rolul contractelor bilaterale pe termen lung care permit unor ţări precum Rusia să se impună, să încurajeze integrarea infrastructurii energetice a UE şi să promoveze tranziţia Europei la energie curată.

Există semne pline de speranţă provenind de la administraţia Trump. În aprilie, secretarul de stat Rick Perry a anunţat aprobarea terminalului de export al gazului natural lichefiat de la Golden Pass, iar directorul Consiliului Economic Naţional Gary Cohn a solicitat creşterea exporturilor de GNL din SUA. Dezvoltările sectorului privat sunt, de asemenea, pozitive. În iunie, o companie poloneză a primit GNL de la Cheniere Energy, prima ţară din fostul bloc sovietic, care primeşte o livrare direct de la o companie din SUA.

Ţările îngrijorate de puterea energetică a Rusiei înţeleg potenţialul de protecţie oferit de noile surse de gaze naturale, cum ar fi cele din Statele Unite. De fapt, Lituania chiar a botezat  terminalul de import GNL „Independenţa“, notează Edoardo Saravalle în politico.eu.

Interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA necesită o anchetă cuprinzătoare. Dar politica energetică periculoasă a Moscovei reprezintă o ameninţare pentru interesul SUA în menţinerea stabilităţii în Europa după al doilea război mondial şi merită o atenţie reală. Ignorarea acesteia dă mai multă putere Rusiei.