Coronavirus: Ceremonia fizică a decernării premiilor Nobel de la Stockholm a fost anulată, o premieră din 1944
0Ceremonia fizică de decernare a premiilor Nobel la 10 decembrie la Stockholm a fost anulată, o premieră din 1944 provocată de pandemia de Covid-19, a anunţat marţi Fundaţia Nobel, citată de AFP.
O ceremonie televizată este prevăzută, în absenţa laureaţilor care vor primi premiile de la distanţă. Câştigătorii premiilor Nobel pentru Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie vor fi anunţaţi între 5 şi 12 octombrie de la Stockholm şi Oslo.
O mică ceremonie de decernare a premiului pentru Pace este prevăzută la Oslo pe 10 decembrie, dar într-un format redus, a anunţat mai devreme directorul Institutului norvegian Nobel.
La Stockholm, în fiecare 10 decembrie - data care marchează moartea creatorului premiilor suedeze Alfred Nobel - sunt decernate de comitetele suedeze: Medicina, Fizica, Chimia, Literatura, la care se adaugă premiul pentru Economie.
"Ultima dată când nu a avut loc ceremonia la Stockholm, era în 1944", în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a explicat pentru AFP Gustav Källstrand, istoric al Fundaţiei Nobel. "Cu toate acestea, va fi o gală online anul acesta", a subliniat el.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai mult epremii nu au fost nici decernate, nici atribuite, chiar dacă Suedia nu a participat la conflict. Premiile din 1944 au fost acordate retroactiv în 1945.
În 1940, 1941 şi 1942, nu au avut loc ceremonii şi nici nu au fost acordate premii.
Anul acesta, pentur siguranţă, laureaţii vor primi premiile în ţara de rezidenţă, cel mai probabil prin intermediul ambasadelor şi a universităţilor lor, a explicat Fundaţia.
Organizaţia care administrează premiile Nobel a anunţat deja în iulie că banchetul de la Stockholm este anulat, o premieră după 1956, când a avut loc un incident diplomatic legat de revolta de la Budapesta.
Fundaţia a avertizat deja că decernarea premiilor va avea loc în noi formate din cauza pandemiei de Covid-19.