Congresul Evreiesc Mondial îndeamnă guvernele europene la interzicerea partidelor neonaziste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ronald Lauder, preşedintele Congresului Mondial Evreiesc
Ronald Lauder, preşedintele Congresului Mondial Evreiesc

Congresul Evreiesc Mondial (WJC) a îndemnat marţi guvernele europene să ia în calcul interzicerea partidelor neonaziste, în încheierea celei de a 14-a Adunări Generale, la Budapesta, relatează AFP.

WJC, care reprezintă comunităţi evreieşti din afara Israelului, a adoptat o rezoluţie ce îndeamnă guvernele din Europa să ia în "considerare interzicerea partidelor sau organizaţiilor neonaziste al căror scop este răsturnarea ordinii democratice sau care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii şi bună stării minorităţilor etnice, religioase sau de alt fel".

Textul îndeamnă totodată autorităţile să "adopte şi aplice legi împotriva ameninţărilor cu violenţa, ura rasială şi negarea Holocaustului".

Congresul WJC a fost organizat la Budapesta în semn de solidaritate cu evreii din Ungaria unde, în 2012, s-au multiplicat incidente antisemite.

Adunarea, la care au participat timp de trei zile peste 500 de delegaţi din peste 70 de comunităţi evreieşti din întreaga lume, l-a primit duminică pe premierul ungar Viktor Orban, care a calificat antisemitismul ca "inacceptabil şi intolerabil".

WJC şi-a exprimat regretul, ulterior, că Orban nu s-a referit la recentele incidente antisemite şi că nu a reafirmat în mod clar o delimitare a Guvernului ungar de partidul de extremă dreapta Jobbik.

În încheierea conferinţei, marţi seara, preşedintele WJC Ronald Lauder, reales luni în acest post pentru un nou mandat de patru ani, a revenit asupra acestui ultim punct, afirmând că premierul ungar a luat în mod clar poziţie împotriva Jobbik, într-un interviu recent publicat de un ziar israelian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite