Comisia Europeană dă speranţe Turciei şi Albaniei pentru aderarea la UE
0
Comisia Europeană a propus acordarea statului de candidat la integrarea în UE pentru Albania şi relansarea negocierilor cu Turcia, în ciuda intervenţiei în forţă asupra protestatorilor, în iunie, la Istanbul, în bilanţul anual al procesului de extindere, publicat miercuri.
Comisia Europeană îşi afirmă intenţia de a da un nou elan negocierilor de aderare cu Turcia, în raportul de progres privind acest stat candidat adoptat miercuri, menţionând însă că angajamentele UE şi condiţionalităţile stabilite trebuie respectate.
Executivul comunitar precizează în raportul adoptat că deschiderea Capitolului 22 de negociere din Tratatul de Aderare, cel privind politica regională, după mai mult de trei ani de tergiversare, ar fi un pas important în acest sens. CE solicită statelor membre, care s-ar putea pronunţa în acest sens în cadrul consiliului de miniştri de la 22 octombrie, să-şi confirme angajamentul luat în luna iunie de a deschide acest capitol, informează corespondentul Agerpres la Bruxelles.
De asemenea, „Celor 28 li se solicită să ajungă la un acord privind secţiunile cu care pot fi deschise negocierile şi pe capitolele 23 (sistemul judiciar şi drepturi fundamentale) şi 24 (justiţie, libertate şi securitate).
Democratizarea rămâne însă un criteriu prioritar în apropierea Turciei de UE, în contextul deficienţelor constatate în materie şi „ilustrate prin recurgerea excesivă la forţă poliţienească în timpul protestelor civile care a avut loc în mai şi iunie în Piaţa Taksim, din Istanbul“ avertizează raportul.
Potrivit documentului, climatul politic din Turcia continuă să fie unul marcat de polarizare, fapt care se traduce prin percepţia că democraţia se bazează exclusiv pe o majoritate parlamentară şi nu pe un proces participativ, în care toate vocile sunt auzite.
În ciuda unui număr de „paşi importanţi făcuţi în ultimul an, inclusiv reforme în favoarea minorităţii kurde“, CE subliniază „necesitatea presantă de a dezvolta o democraţie cu adevărat participativă, capabilă să ajungă la toate segmentele societăţii“ şi „de a asigura respectarea libertăţilor fundamentale, printre care şi cele de exprimare şi reuniune“.
În ceea ce priveşte chestiunile regionale şi obligaţiile internaţionale, Turcia şi-a exprimat sprijinul deplin pentru reluarea convorbirilor pentru a ajunge la o soluţie în chestiunea cipriotă sub auspiciile ONU. Totuşi, subliniază CE, Turcia nu şi-a respectat încă obligaţia de a implementa pe deplin şi nediscriminatoriu protocolul adiţional la Acordul de Asociere, care a dus la blocarea negocierilor în decembrie 2006, şi nu a luat măsurile necesare pentru înlăturarea obstacolelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor.
Albaniei i se cere să combată crima organizată şi corupţia
Ridicând condiţiile pe care le menţinea din 2009 în privinţa accederii Albaniei la statutul de candidat, Comisia Europeană vorbeşte despre „progresele bune“ realizate de această ţară, în special în materie de normalizare politică, după organizarea, în iunie, a alegerilor legislative care au adus la putere socialiştii pro-europeni.
Tiranei i se cere în schimb să-şi dubleze eforturile în lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei, în impunerea statului de drept şi reformarea administraţiei, înainte de deschiderea negocierilor de aderare.
C