Comisia Europeană ameninţă Polonia cu suspendarea dreptului la vot. Angela Merkel, la Varşovia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a avertizat că Uniunea Europeană ar putea suspenda drepturile de vot ale Poloniei în instituţiile comunitare în cazul în care Guvernul de la Varşovia nu respectă principiile statului de drept. Cu siguranţă acest subiect va fi discutat şi pe timpul vizitei cancelarului Germania, Angela Merkel, la Varşovia.

Guvernul conservator al Poloniei a fost criticat în mod repetat de Uniunea Europeană pentru presupusa limitare a independenţei justiţiei, după o serie de măsuri care au afectat activităţile Curţii constituţionale. O altă problemă în Polonia se referă la îngrădirea libertăţii presei.

Jyrki Katainen a exprimat luni speranţa că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, va reuşi să îi convingă marţi pe liderii Poloniei să "respecte valorile fundamentale pe care a fost construită Uniunea Europeană şi Europa".

 "Nu putem face compromisuri în privinţa normelor statului de drept. Ori sunt urmate principiile statului de drept, ori nu. Dacă nu, atunci Europa nu poate păstra tăcerea", a avertizat Jyrki Katainen, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Jyrki Katainen a amintit că tratatele UE oferă Comisiei Europene posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale statelor membre, exprimând speranţa că Guvernul Poloniei va putea fi convins să revină la parcursul normal.

Marţi, cancelara Angela Merkel efectuează o vizită la Varşovia, o vizită scurtă cu un program încărcat.

Această vizită are loc după ce, anul trecut, prima ministră a Poloniei, Beata Szydlo, a fost invitată la Berlin. În plus, Angela Merkel se va întâlni cu preşedintele Andrzej Duda, cu şefii partidelor de opoziţie PO şi PSL, ambele membre ale Partidului Popular European, cât şi cu reprezentanţii minorităţii germane. Dar cea mai importantă întâlnire, după mulţi ani, este cu Jaroslav Kaczynski, şeful partidului naţional conservator de la guvernare, PiS. Invitaţia a venit din partea poloneză.

Kaczynski este în prezent cel mai puternic om din ţară, care trage sforile. De ani de zile, acesta nu mai călătoreşte în străinătate nici în interes de serviciu şi nici privat, pentru că în centrul intereselor sale se află politica internă, cu precădere ceea ce el numeşte ”contrarevoluţia conservatoare”.

Totuşi, de la sfârşitul anului 2015, când partidul său a câştigat alegerile, a invitat în Polonia câţiva politiceni din străinătate, cum ar fi preşedintele Ucrainei, ministrul de Externe al Franţei, şi un om politic de rang înalt din fieful lui Trump. Iar acum urmează Merkel, notează DW. Întâlnirea este planificată pentru după-amiaza zilei de marţi, ”pe teren neutru”, cum se aude la Varşovia, în hotelul Bristol, cu cea mai lungă tradiţie din oraş. Nu este planificată ulterior o întâlnire cu presa.

Viitorul Uniunii Europene şi politica de migraţie vor fi cele mai importante subiecte ale vizitei la Varşovia. Polonia doreşte să aducă schimbări tratatelor europene în scopul întăririi statelor membre. Acest lucru este respins de către Berlin: ”Dacă începem cu o ţară, vom deschide Cutia Pandorei”, a declarat un diplomat german.

În ceea ce priveşte migraţia dinspre sud, Berlinul şi Varşovia sunt de acord că graniţele externe ale UE trebuie să fie mai bine păzite şi în acelaşi timp contracarate motivele pentru care oamenii decid să emigreze. Dar în ceea ce priveşte soluţiile în interiorul UE, nu există încă o poziţie unanima. Guvernul federal speră la ”redistribuirea corectă” a migranţilor. Dar multe state membre vor respinge cu siguranţă în continuare această idee.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite