Comandantul navei de croazieră implicate în coliziunea pe Dunăre, la Budapesta, un ucrainean, arestat
0Comandantul vaporului de croazieră implicat într-o coliziune cu o ambarcaţiune turistică mai mică, miercuri seara, pe Dunăre, în Budapesta, soldată cu cel puţin şapte morţi, turişti sud-coreeni, şi 21 de persoane date dispărute, a fost arestat de poliţie, relatează AFP.
„Comandantul ucrainean al vaporului de croazieră a fost interogat de către anchetatori în calitate de suspect”, a anunţat poliţia joi într-un comunicat.
„După ce a fost interogat, Iuri C., în vârstă de 64 de ani, un locuitor din Odesa, a fost plasat în detenţie”, a precizat poliţia.