CEO-ul AstraZeneca îşi exprimă regretul pentru egoismul unor ţări: A existat puţin un comportament de genul „mai întâi eu“
0CEO-ul companiei AstraZeneca şi-a exprimat luni regretul pentru lipsa de colaborare a guvernelor în lupta împotriva pandemiei, criticând comportamentul egoist al anumitor ţări, în contextul în care grupul său şi alte companii producătoare sunt criticate în Europa din pricina intârzierilor de livrare şi lipsei transparenţei, relatează Agerpres care citează AFP.
Declaraţiile conform cărora ar fi existat un comportament de genul 'mai întâi eu' al ţărilor în privinţa vaccinurilor au venit din partea francezului Pascal Soriot şi au fost făcute la Forumul economic mondial de la Davos.
Acesta nu a furnizat exemple de ţări, în contextul unei curse contra cronometru în lume pentru accesul rapid la vaccinuri.
"La modul global, este corect să spunem că am fi putut şi ar fi trebuit să fim mai bine pregătiţi pentru această pandemie. Ceea ce a nu a funcţionat, după părerea mea, este colaborarea în lume”, a spus directorul executiv al AstraZeneca, evocând totuşi "bune exemple" de cooperare între public şi privat, precum în cazul vaccinului produs de AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford.
Soriot a admis că totuşi se văd schimbări şi că colaborările internaţionale prind contur.
"Dar pot să văd că lucrurile se schimbă şi că apare o colaborare internaţională", a spus el, potrivit Agerpres.
AstraZeneca a recunoscut la sfârşitul săptămânii trecute că livrările vor fi mai puţin importante decât cele prevăzute, din cauza unei "scăderi de randament" la un loc de fabricaţie.