Cei patru supravieţuitori ai celulei jihadiste de la Barcelona au fost inculpaţi. Ei pregăteau un atac mai mare, la Sagrada Familia
0Poliţia catalană caută eventuali complici ai celulei care a organizat atentatele de la Barcelona şi Cambrils, soldate cu 15 morţi, în timp ce patru suspecţi, aflaţi în arest, aşteaptă să fie inculpaţi la un tribunal din Madrid.
UPDATE Celula pregătea un atac mai mare decât cel de la Barcelona
Primul interogat a fost Mohamed Houli Chemlal. Potrivit lui, celula pregătea un atac de proporţii mai mari decât cel de la Barcelona, inclusiv la catedrala Sagrada Familia.
Chemlal a fost rănit în explozia de la Alcanar, în sudul Cataloniei, unde teroriştii implicaţi în atacul de la Barcelona fabricau bombe. El a fost adus la tribunal în pijamale, pentru că primeşte încă îngrijiri pentru rănile suferite.
Cei patru supravieţuitori ai celulei jihadiste formate din 12 membri au fost inculpaţi pentru “apartenenţă la o organizaţie teroristă, asasinate teroriste, posesie de explozibili”, a anunţat o sursă judiciară citată de AFP.
- Ştirea iniţială
Cei patru suspecţi capturaţi în viaţă după atentatele din Catalonia au fost aduşi marţi dimineaţa, imediat după ora locală 8.00 (9.00, ora României), la un tribunal din Madrid, unde urmează să fie inculpaţi, potrivit unei surse judiciare, relatează AFP, preluat de news.ro. Este vorba de Driss Oukabir, Mohammed Aallaa, Mohamed Houli Chemlal şi Salah El Karib, singurii supravieţuitori ai celulei jihadiste de 12 persoane care a atacat pe faimosul bulevard Las Ramblas din Barcelona şi la Cambrils. Doi dintre ei sunt fraţi ai unor presupuşi terorişti împuşcaţi de poliţie.
Luni seara, poliţia catalană a anunţat destructurarea celulei, precizând că cele „12 obiective principale erau deţinute sau decedate“, după patru zile de căutări care au ţinut în alertă maximă toate forţele de ordine spaniole.
Cinci suspecţi au fost ucişi în noaptea de joi spre vineri, doi au murit manipulând explozivi, iar un al optulea - Younès Abouyaaqoub, căutat de toate poliţiile europene, a fost împuşcat mortal luni la Subirats, la 45 de kilometri vest de Barcelona.
Un judecător din cadrul Audienţei Naţionale, Fernando Andreu, urmează să stabilească, după interogatorii, ce acuzaţii va reţine împotriva lor.