Carnegie Europe, despre procesul de tranziţie în Ungaria, România şi Moldova: „Doar cetăţenii sunt cei care dictează schimbarea, nu partidele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lupta anticorupţie din România este dovada că voinţa populară este singura care schimbă metehnele clasei politice, notează analiştii Carnegie
Lupta anticorupţie din România este dovada că voinţa populară este singura care schimbă metehnele clasei politice, notează analiştii Carnegie

Institutul de reflecţie Carnegie Europe a realizat o paralelă între procesele de reformare din cele trei ţări est-europene, ajungând la concluzia că românii sunt singurii care au forţat schimbarea clasei politice prin votul din noiembrie. În schimb, maghiarii nu reacţionează atunci când Viktor Orban calcă în picioare democraţia, iar moldovenii au ratat şansa de a-şi accelera tranziţia de la un stat comunist la democraţie.

Analiştii think-tank-ului Carnegie Europe scriu despre procesele de reformare promise în Ungaria, România şi Republica Moldova, care lasă însă de dorit, schimbările petrecându-se cel mult la nivel „cosmetic”. 

În cazul României, adevărata schimbare a început abia în noiembrie 2014, când românii au votat un preşedinte care a candidat în baza unei platforme anticorupţie, scriu aceştia. 

Redăm integral textul publicat de Carnegie Europe:

Atunci când Viktor Orbán a fost ales premier al Ungariei, în 2010, a promis că partidul conservator Fidesz, pe care îl conduce, va finaliza procesul de tranziţie de la un stat socialist la o societate democratică modernă. În viziunea lui Orbán, sistemul pe care-l moştenise era împânzit de corupţie. Reminiscenţe ale sistemului comunist erau încă în funcţiune. Transparenţa era minimă în ceea ce priveşte luarea deciziilor în economie. 

Din 2010 încoace însă, Fidesz, care a câştigat de două ori o majoritate de două treimi în parlament, nu a finalizat tranziía Ungariei. Ba mai mult, progresul democratic înregistrat în anii `90 sunt acum subminate într-o manieră care arată că transformarea unui stat post-comunist nu este ireversibilă. 

Experienţa Ungariei şi a altor ţări din Europa Centrală şi de Est arată de asemena că populaţia este cea care poate face şi desface tranziţia. Iar asta indiferent de partidul care se află la putere şi indiferent dacă ţara este sau nu membră UE. 

Cetăţenii maghiari încă nu au contestat în vreo formă susţinută modul în care Orbán erodează sistematic democraţia. În ceea ce priveşte rolul UE, mustrările inconsistente şi rostite cu jumătate de gură au avut un impact prea mic asupra unui guvern care şi-a folosit supermajoritatea parlamentară pentru a amenda Constituţia ţării într-un fel care a pus loialitatea şi obedienţa asupra competenţei şi a răspunderii. 

Însă stilul de guvernare al lui Orbán, pe care susţinătorii săi îl consideră infaailibil, ar putea până la urmă sucomba în faţa refuzului populaţiei de a mai permite controlul pe care Fidesz îl are asupra puterii. Pe 22 februarie, un candidat independent, Zoltán Kész, a câştigat mandatul parlamentar de la Veszprem rămas liber după ce un parlamentar Fidesz a devenit comisar european. Veszpremul a fost multă vreme un fief al Fideszului. Atunci când partidul şi-a dat seama, în timpul campaniei, că ar putea fi nevoit să depună efort pentru a păstra mandatul, le-a promis alegătorilor tot soiul de beneficii. 

„Guvernul a promis un nou bazin olimpic. Mihály Varga, ministrul Economiei, le-a spus alegătorilor într-o înregistrare că, dacă nu vor vota pentru candidatul Fidesz, nu vor mai primi nicio favoare din partea Budapestei. Nici promisiunile, nici ameninţările nu au funcţionat”, scrie Eva Balogh, analist politic şi editorul platformei Hungarian Spectrum. 

Fidesz a pierdut mandatul şi, odată cu el, supermajoritatea parlamentară. 

La vecinii din România, până de curând patrona un spirit de disperare, în special în rândul tinerilor. Campaniile desfăşurate de societatea civilă pentru a contracara corupţia generalizată, cultura înşelăciunii şi cinismul elite politice au avut prea puţin succes. Transformarea în acest stat membru UE era doar cosmetică. 

Până în noiembrie 2014. Atunci, românii tineri şi bătrâni l-au ales pe Klaus Iohannis preşedinte. Iohannis a candidat cu o platformă anticorupţie. A atins un punct sensibil, în special în rândul zecilor de mii de români care plecaseră din ţară după ce UE le-a permis să lucreze în alte state comunitare. 

Sătui de guvernarea îngrozitoare şi gargara despre reformă şi, în acelaşi timp, având contact cu economii de piaţă şi democraţii funcţionale, cetăţenii au votat pentru schimbare. De atunci, cu Iohannis la cârmă, premierul Victor Ponta a îmbrăţişat subit reforma şi măsurile anticorupţie pe care le-a ignorat în fericire de-a lungul anilor. Sistemul judiciar şi instanţele sunt supra-aglomerate. Sentinţele se împart în stânga şi-n dreapta oficialilor corupţi. 

Alina Mungiu-Pippidi, profesor de studii democratice în cadrul Hertie School of Governance, spune că procesul este încă la început. Însă există speranţe din faptul că transformarea a început, într-un final. 

Ceea ce se întâmplă în România ar putea afecta Moldova. Cu toate că nu este membru UE, în iunie 2014 Guvernul de la Chişinău a semnat un acord de asociere cu Bruxellesul. Asta a adus Moldovei ample beneficii economice şi comerciale, printre altele. Mai presus de orice, acordul ar fi trebuit să dea elitelor politice din Moldova şansa de a consolida democraţia fragilă şi să schimbe încet cultura politică. 

Însă liderii moldonevi nu au profitat de acea oportunitate. Coaliţia pro-europeană a fostului premier Iurie Leancă nu a înţeles cum acordul de asociere cu UE putea accelera transformarea politică şi economică a Moldovei. În schimb, o cultură a ciondănelii, corupţiei, interesului personal şi a cinismului a câştigat. 

Ce cadou pentru Rusia. De mai bine de două decenii, Kremlinul sprijină naţionaliştii proruşi din regiunea separatistă Transnistria. Acest conflict îngheţat a avut un efect istovitor asupra politicii din Moldova. Însă, în final, corupţia şi lipsa de disponibilitate a clasei politice de a transforma ţara sunt principalele piedici care au ţinut Moldova pe loc. 

Organizaţiile societăţii civile sunt disperate. Şi, pentru că guvernul român a facilitat acordarea cetăţeniei pentru moldoveni (dintre care majoritatea vorbesc româna), mulţi tineri au plecat să muncească în alte ţări din UE. 

Poate că aceşti cetăţeni moldoveni vor imita ceea ce au făcut românii atunci când au votat pentru schimbare şi l-au ales pe Iohannis. Fără puterea populară, schimbarea nu se va produce, iar transformarea nu va fi completă. Într-adevăr, tranziţia ar putea fi inversată. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite