Care sunt priorităţile următorului Papă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul papă are multe provocări de înfruntat şi multe treburi neterminate de dus la bun sfârşit
Noul papă are multe provocări de înfruntat şi multe treburi neterminate de dus la bun sfârşit

Succesorul Papei Benedict al XVI-lea va trebui să preia frâiele într-o perioadă dificilă pentru Biserica Catolică: numărul preoţilor scade, în timp ce în America Latină şi în Africa se înregistrează o creştere a numărului de biserici evanghelice, care influenţează congregaţiile catolice ameninţate de intoleranţa religioasă.

Benedict al XVI-lea a subliniat că poziţia strică a bisericii faţă de eutanasie şi de homosexualitate nu este negociabilă. De asemenea, următorul Papă va trebui să crească încrederea într-o instituţie zguduită de numeroase scandaluri privind abuzurile sexuale ale preoţilor asupra minorilor. 

Jurnaliştii de la BBC au întocmit o listă cu cele mai importante provocări cu care trebuie să se confrunte următorul Papă. 

O bună gestionare a Vaticanului

Dezvăluirea recentă a unor documente din interiorul Vaticanului de către majordomul Papei a făcut ca aparatului administrativ al Bisericii să fie văzut drept o instituţie care nu funcţionează aşa cum trebuie. 

Reformarea Vaticanului mai are un drum lung de parcurs. Descentralizarea este acum imperativă. Succesorul său are o sarcină uriaşă şi de neinvidiat“, spune analistul Vaticanului, Clifford Longley. 

Legi pentru egalitate

Legalizarea căsătoriilor între homosexuali în Franţa şi în Marea Britanie, închiderea agenţiilor catolice de adopţie din Marea Britanie sau luptele în instanţele judecătoreşti americane dintre instituţiile catolice şi statul american cu privire la drepturile sexuale egale duc la un efect de „călire“ asupra Bisericii Catolice din Occident, este de părere comentatorul catolic Austen Ivereigh. 

„Singura problemă care le eclipsează pe toate celelalte este presiunea crescândă asupra catolicilor din cauze legilor de egalitate din Occident. Legile precum căsătoriile între persoanele de acelaşi sex fac vulnerabile organizaţiile bisericeşti în cadrul acuzaţiilor anti-discriminare“, mai spune acesta.

Abuzurile sexuale

Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre „crimele de nedescris“ comise de preoţii pedofili, cerându-le iertare victimelor, dar mulţi critici sunt de părere că Vaticanul se mişcă mult prea încet, este mult prea reticent şi mult prea secretos atunci când trebuie să recunoască şi să investigheze aceste abuzuri sexuale. 

Noul Papă va avea sarcina de a continua să dea asigurări autorilor acestor „crime“ că vor fi traşi la răspundere şi, totodată, să se asigure că modificările introduse de către Papa Benedict vor fi implementate.

Rolul femeilor 

Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut că încercarea de a promova femeile în cadrul Bisericii Catolice s-a realizat într-un ritm lent. În 2007, acesta a evidenţiat faptul că în timp ce Iisus a ales 12 bărbaţi ca să-i fie apostoli, „printre ucenici erau şi multe femei şi că ele au jucat un rol activ în contextul misiunii lui Iisus.“

În ciuda acestei declaraţii, Papa a refuzat să sprijine femeile preot, în acest sens mustrând catolicii care au contestat învăţătura Bisericii. 

O investigaţie asupra declaraţiilor făcute de un grup de călugăriţe catolice din Statele Unite ale Americii cu privire la homosexualitate sau la preoţii exclusiv de sex masculin a provocat controverse. „SUA are o datorie uriaşă faţă de măicuţele care şi-au dedicat viaţa pentru a oferi educaţie, asisitenţă medicală şi o pregătire pastorală. În tot acest timp, ele au fost supuse unui proces de intruziune şi unei anchete ostile pentru pretinsele erori doctrinare. Contrastul dintre tratamentul la care sunt supuse şi clericii pedofili a provocat un scandal la scară largă“, spune Gemma Simmonds, director al institutului pentru viaţă religioasă din Marea Britanie. 

Rezolvarea tensiunilor inter-religioase

Bunăstarea creştinilor persecutaţi în jurul lumii, în special în zone precum Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, va fi o problemă majoră pentru următorul Papă. Exodul continuu al creştinilor din Ţara Sfântă va oferi o semnificaţie abordării pe care o va adopta Papa în relaţiile cu cu evreii şi cu musulmanii. 

Benedict a fost doar al doilea Papă care a păşit pe tărâm islamic atunci când a vizitat Moscheea Albastră din Istanbul în 2006, alăturându-se musulmanilor în timpul rugăciunilor tăcute. Succesorul lui Benedict va fi nevoit să ajungă la un compromis cu reprezentanţii islamului, religie care este în creştere în Africa şi în Asia, acolo unde romano-catolicismului are o largă răspândire. 

Congregaţii mai mici, preoţi mai puţini

Există în jur de 1,2 miliarde de catolici în întreaga lume, o mare parte dintre aceştia provenind din America Latină. „Inima“ catolicismului istoric, Europa, găzduieşte numai un sfert din numărul catolicilor. Cu toate acestea, Papa Benedict al XVI-lea nu părea deranjat de această discrepanţă numerică, prefigurând o Biserică mai mică numeric , dar mai credincioasă.

Succesul viitorului Papă va fi garantat de consilidarea poziţiei bisericii în societate. Pe măsură ce devine mai distanţată de instituţiile oficiale, Biserica Catolică va trebui să se asigure că preoţii şi cei care îi conduc sunt sprijiniţi. De asemenea, trebuie să se asigure că va continua să profite de tehnologia modernă prin care îşi poate răspândi mesajele. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite