Britanicii au votat înainte de termen fiindcă Theresa May a vrut o majoritate mai solidă decât cea pe care a preluat-o atunci când l-a înlocuit pe David Cameron în 10 Downing Street. Argumentul ei era rezonabil: pentru a negocia ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, e nevoie de o legitimitate câştigată la urne. Numai că May a obţinut mult mai puţin decât spera. Îi lipsesc opt voturi pentru a avea majoritatea. Cum la începutul campaniei ea părea să beneficieze de o mare simpatie, s-a spus că a eşuat din pricina celor trei atacuri teroriste produse de când a devenit premier. Liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn, i-a reproşat adversarei sale că, atunci când a deţinut portofoliul Afacerilor Interne, a diminuat numărul poliţiştilor. Opoziţia are acum cu 30 de mandate mai mult decât avea. În schimb, UKIP e mort, iar naţionaliştii scoţieni au pierdut teren, semn că un nou referendum de independenţă nu este văzut ca oportun. Deşi e contestată în partid, Theresa May a reuşit să păstreze deocamdată şefia cabinetului, cu ajutorul conservatorilor nord-irlandezi, preocupaţi de viitoarea frontieră cu Irlanda.

Controversa legată de o graniţă a determinat organizarea scrutinului anticipat din Kosovo, a cărui statalitate nu e recunoscută de România şi de alte patru ţări europene. Guvernul lui Isa Mustafa (Liga Democratică) n-a reuşit să aprobe în legislativ acordul de frontieră cu Muntenegru. Ratificarea acestuia e şi o condiţie pentru ridicarea vizelor de intrare în ţările UE pentru kosovari, rămaşi singurii europeni care nu beneficiază de o asemenea facilitate. Partidul lui Mustafa a pierdut alegerile, fiind acuzat de corupţie şi făcut responsabil pentru rata uriaşă a şomajului. A ocupat locul secund. Învingător - şi potenţial premier - este Ramush Haradinah, de la Partidul Democratic. Supranumit Rambo, acesta a fost acuzat de crime de război în faţa Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, dar a fost achitat. Pe locul al treilea s-au clasat, ca şi la alegerile anterioare, naţionaliştii stângişti din Vetëvendosje!, care vor unirea Kosovo cu Albania: deputaţii acestei mişcări - iniţial una pur civică - au folosit, în ultimele luni, gazul lacrimogen pentru a bloca lucrările legislativului de la Priştina. Nu e clar cine va participa la guvernare, întrucât spectrul politic e foarte fragmentat. Dialogul cu Serbia va fi, indiferent de compoziţia executivului, cel mai important, dar şi cel mai dificil dosar.

În prima rundă a alegerilor pentru Adunarea Naţională din Franţa s-a înregistrat un record: participarea a coborât sub 50%. E, de fapt, confirmarea unei tendinţe, fiindcă în ultimul sfert de secol numărul alegătorilor scăzuse de la 70 la 57%. Formaţiunea noului preşedinte Emmanuel Macron e marea învingătoare a primului tur. De fapt, aşa s-au petrecut lucrurile după 2002. Atunci - pentru a evita coabitarea dintre un şef de stat şi o majoritate de altă culoare politică decât a lui - s-a decis ca, imediat după scrutinul prezidenţial, să se organizeze şi unul legislativ. De la al doilea mandat al lui Chirac încoace, francezii fac cadou preşedintelui o majoritate clară. Duminica trecută, în turul întâi, scorul partidelor a fost cam acelaşi cu cel al candidaţilor pe care îi susţinuseră, în mai, în cursa pentru Elysée: Republicanii au avut o cincime din voturi, iar extremiştii de stânga ai lui Mélenchon au obţinut puţin mai mult decât socialiştii. Doar formaţiunea Marinei Le Pen a scos un scor mai slab decât candidata la prezidenţiale: 13% faţă de 21%. Întrucât participarea a fost scăzută, în turul al doilea va exista o singură finală cu trei candidaţi. Într-adevăr, în Franţa, spre deosebire de alte ţări, în runda decisivă nu se califică doar primii doi clasaţi, ci orice candidat creditat - în primul tur - cu minimum 12,5% din totalul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. În 2012, s-au ţinut 34 de asemenea „triunghiulare”, cum li se zice în Hexagon. Singura întrebare la care alegătorii vor răspunde peste câteva zile nu priveşte majoritatea - căci Macron va avea peste două treimi - ci cât de divizată va fi opoziţia.