Brexit. Tabăra care susţine rămânerea Marii Britanii în UE şi-a recăpătat avansul înaintea referendumului privind apartenenţa ţării la blocul comunitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tabăra care a făcut campanie pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană („In“) şi-a recăpătat avansul în faţa taberei rivale („Out“) înaintea referendumului de joi cu privire la apartenenţa ţării la blocul comunitar, potrivit unui sondaj YouGov pentru ziarul „The Times“, prezentat miercuri, transmite Reuters.

Tabăra „In“ conduce cu 51%, tabăra „Out“ întrunind 49% din opţiuni, arată sondajul, care a luat în calcul potenţiala prezenţă la vot şi în cadrul căruia au fost intervievate şi persoanele care au răspuns iniţial că „nu ştiu“ cum vor vota, a afirmat într-un mesaj pe Twitter jurnalistul de la „The Times“ Sam Coates, specializat pe teme politice. 

Aceste rezultate vin în contextul în care un sondaj anterior YouGov pentru „The Times“ plasa tabăra „Out“ pe primul loc, aminteşte Reuters.

De asemenea, potrivit unui sondaj ComRes publicat miercuri şi citat de Reuters, campania pentru menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană şi-a extins avansul asupra taberei „Out“, cu o zi înaintea referendumului, notează agerpres.ro. 

Sondajul telefonic, realizat pentru ziarul „The Daily Mail“ şi televiziunea ITV între 17 şi 22 iunie, arată că tabăra „In“ întruneşte 48% din opţiuni, iar tabăra „Out“ 42%.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite