Austria introduce obligativitatea măştilor FFP2 în spaţiile exterioare aglomerate pe fondul răspândirii rapide a variantei Omicron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karl Nehammer FOTO EPA-EFE
Karl Nehammer FOTO EPA-EFE

Cancelarul austriac Karl Nehammer a anunţat joi înăsprirea restricţiilor anti-coronavirus, deoarece varianta Omicron continuă să se răspândească rapid în populaţie, relatează dpa.

Austriecii vor  fi obligaţi să poarte măşti cu protecţie ridicată FFP2 în aer liber, acolo unde nu se poate menţine o distanţă de doi metri între persoane, cum ar fi în zonele pietonale aglomerate sau la cozi. De asemenea, comercianţii cu amănuntul vor trebui să efectueze verificări pentru a se asigura că în majoritatea magazinelor sunt admişi numai cei care au dovadă de vaccinare sau de trecere prin boală.

Cu toate acestea, autorităţile ţin cont şi de situaţia economică a ţării, astfel că timpul de carantină în cazul unei persoane cu test pozitiv a fost redus la cinci zile.

Situaţia este foarte gravă, a spus Nehammer, adăugând că, printr-un efort comun, o nouă perioadă de blocaj poate fi încă prevenită.

Curba noilor infecţii este în creştere abruptă în Austria. Potrivit autorităţilor, 8.853 de persoane au fost infectate cu virusul în decurs de 24 de ore.

Cu toate acestea, se pare că planul Austriei de a face vaccinările împotriva coronavirusului obligatorii de la 1 februarie ar putea fi pe un teren legal instabil din cauza variantei neobişnuit de contagioase Omicron, a declarat un expert pentru dpa.

Omicron s-a dovedit abil în a se sustrage apărării sistemului imunitar, determinând o frecvenţă tot mai mare a infecţiilor în rândul celor vaccinaţi.

Deşi simptomele tind adesea să fie mult mai uşoare în rândul celor vaccinaţi, există îngrijorări că numărul mare de persoane care se infectează şi sunt internate în spital ar putea copleşi sistemul de sănătate austriac.

Prin urmare, noua tulpină a schimbat situaţia pandemică de când Austria a început să discute despre vaccinări obligatorii anul trecut, a declarat avocatul constituţional Heinz Mayer.

Planul de vaccinare are în mare parte scopul să protejeze spitalele de suprasolicitare, or „cu Omicron, cărţile au fost refăcute”, a explicat Mayer.

„Dacă vaccinarea nu protejează suficient sistemul de sănătate, atunci introducerea vaccinării obligatorii nu mai este permisibilă”, a spus Mayer.

Guvernul austriac vrea să se folosească de măsura vaccinării obligatorii pentru a-i determina pe cei un milion de locuitori încă neprotejaţi să se vaccineze. Pentru cei care nu se conformează sunt prevăzute amenzi substanţiale de până la 3.600 de euro .

Cu excepţia Partidului pentru Libertate din Austria (FPÖ), de extremă dreaptă, toate partidele parlamentare austriece au aprobat acest plan al guvernului.

În prezent, aproximativ 70% dintre austrieci sunt consideraţi complet vaccinaţi.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite