Atentatul de la Burgas din 2012. Doi libanezi, condamnaţi la închisoare pe viaţă
0Justiţia bulgară a condamnat luni la închisoare pe viaţă - în contumacie - doi libanezi, acuzaţi de faptul că sunt implicaţi în atacul terorist din 2012 vizând un autobuz cu turişti isralieni, atribuit aripii înarmate a mişcării libaneze şiite Hezbollah, soldat cu şapte morţi, relatează AFP.
„Tribunalul i-a condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate”, a anunţat judecătoarea Adelina Ivanova de la tribunalul din Sofia specializat în crime teroriste.
Este vorba despre cele mai dure pedepse prevăzute de Codul Penal bulgar.
Condamnarea poate fi atacată în apel în termen de 15 zile.
Numeroase elemente concordante „îi leagă pe cei doi acuzaţi (...) de atacul organizaţiei teroriste (libaneze şiite) Hezbollah”, a pledat în timpul procesului procurorul Evghenia Htarkelova.
Elementele culese în anchetă cu convins Uniunea Europeană (UE) să înscrie - în iulie 2013 - aripa armată a Hezbollah pe lista neagră a organizaţiilor teroriste.
Statele Unite consideră de mult timp Hezbollahul drept o „grupare teroristă străină”.
La 18 iulie 2012, cinci turişti au fost ucişi pe aeroportul de la Burgas, un oraş balnear pe costa Mării Negre, în Bulgaria, în explozia unei bombe plasate într-un autocar care asigura o legătură între terminalul aeroportului şi locul de vacanţă al călătorilor. Şoferul bulgar al autocarului a fost de asemenea ucis. Alţi 38 de turişti israelieni au fost răniţi în atentat. Presupusa persoană care a pus bomba, Mohamad Hassan El-Husseini, un francez-libanez în vârstă de 23 de ani, a murit în explozie. Corpul bărbatului a fost identificat printr-o analiză ADN.
Primul dintre cei doi complici ai săi, Meliad Ferah, un australian în vârstă de 31 de ani la momentul atentatului, a fost găsit vinovat de procurarea pieselor necesare confecţionării bombei artizanale. Al doilea, Hassan el Hajj Hassan, un canadian în vârstă de 24 de ani în 2012, este suspectat de faptul că a închiriat locuinţe şi maşini, în cadrul planului terorist.
Cei doi bărbaţi au părăsit Bulgaria în seara atentatului şi nu au mai fost găsiţi vreodată, în pofida cooperării judiciare internaţionale.
Numele lor au fost înscrise în 2015 pe lista neagră antiteroristă americană. Eventualele lor active au fost blocate în Statele Unite, unde orice comerţ cu ei este interzis atât persoanelor fizice, cât şi juridice.
Washingtonul estima atunci că, probabil, Ferah şi Hassan se aflau în Liban.
Hezbollah, o grupare înfiinţată la începutul anilor '80, este suspectată de Argentina că este responsabilă - împreună cu Iranul de atentatul cu maşină-capcană din iulie 1994 vizând o clădire în care îşi aveau sediile irganizaţii evreieşti, la Buenos Aires, soldat cu 84 de morţi.