Atacatorii de la biserica din Normandia au înregistrat un clip video pentru Statul Islamic înainte de atac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi atacatori care au ucis un preot în biserica Saint-Etienne-du-Rouvray au apărut într-un clip video înregistrat în prealabil, publicat de ramura media a grupării teroriste Stat Islamic miercuri seară, în care îşi proclamă simpatiile pentru reţeaua jihadistă, conform „The Guardian”.

Înregistrarea, care durează aproximativ un minut, îi arată pe cei doi atacatori – Adel Kermiche, în vârstă de 19 ani, şi complicele său a cărui identitate nu a fost deocamdată confirmată – care vorbesc în arabă, în timp ce se afişează cu o foaie pe care este printat steagul Statului Islamic.

Clipul a fost publicat miercuri seară de agenţia Amaq, considerată a fi ramura media a grupării teroriste. 

Kermiche şi complicele său – numit Abdel Malik în relatări neconfirmate oficial din presa franceză – au intrat în biserica din oraşul Rouen în timpul slujbei de duminică şi l-au înjunghiat mortal pe preotul catolic Jacques Hamel, care a încercat să apere enoriaşii prezenţi. Cei doi au fost ucişi ulterior de forţele de ordine sosite la faţa locului. 

Adel Kermiche era urmărit de autorităţile franceze în stare de libertate, după ce a încercat în mai multe rânduri să ajungă în Siria pentru a se alătura grupării teroriste. Tânărul a fost eliberat pe cauţiune după un an de închisoare şi purta o brăţară electronică de monitorizare la gleznă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite