Astăzi a început divorţul dintre Marea Britanie şi UE. Londra vrea un acord „ca niciun altul în istorie“

Astăzi a început divorţul dintre Marea Britanie şi UE. Londra vrea un acord „ca niciun altul în istorie“

Şeful echipei de negociere a Comisiei Europene, Michel Barnier, şi secretarul britanic pentru Brexit, David Davis, au dat startul discuţiilor pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, luni, la ora locală 11.00 (12.00 ora României), la Bruxelles.

Ştiri pe aceeaşi temă

  
 "Astăzi lansăm negocierile pentru retragerea ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană", a declarat, pe un ton solemn, Michel Barnier, după ce a dat mâna cu omologul său britanic.

Francezul a luat pentru scurt timp cuvântul pentru a marca acest moment istoric şi extrem de aşteptat, exprimându-şi speranţa în discuţii ''constructive'', la aproape un an de la referendumul de la 23 iunie 2016 în care britanicii au votat pentru părăsirea blocului comunitar. 

"Obiectivul nostru este clar: vrem mai întâi să abordăm incertitudinile cauzate de Brexit", a explicat el.

"În primul rând pentru cetăţeni, dar şi pentru beneficiarii programelor europene", inclusiv în ceea ce priveşte chestiunea frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, a mai spus el. 

"Începem aceste negocieri pe un ton pozitiv şi constructiv, hotărâţi să construim un parteneriat puternic şi special cu aliaţii noştri din UE", a declarat la rândul său Davis. 

 La aproape un an după referendumul privind apartenenţa la Uniunea Europeană, negocierile pentru Brexit încep luni într-un context dificil pentru premierul Theresa May, slăbită de pierderea majorităţii parlamentare în urma legislativelor din 8 iunie şi criticată din cauza reacţiei sale faţă de incendiul soldat cu peste 58 de morţi într-un bloc turn din Londra.

Marea Britanie îşi propune să încheie un acord cu UE "ca niciun altul în Istorie", a declarat luni ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, cu câteva ore înainte de deschiderea negocierilor cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană, relatează France Presse. 

"Drumul este încă lung, dar destinaţia noastră este clară: un parteneriat profund şi special între Marea Britanie şi UE, un acord ca niciun altul în Istorie", a spus el, într-un comunicat publicat înainte de sosirea sa la Bruxelles. 

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, se va întâlni cu negociatorul-şef al CE, Michel Barnier, pentru a începe discuţii pentru un divorţ după 44 de ani de căsătorie.

David Davis vine cu mesajul clar că „nu ar trebui să existe nicio îndoială,  co Regatul Unit iese din Uniunea Europeană“, transmite Reuters. 
 
Obiectivul este încheierea unui acord până la sfârşitul anului 2018, pentru a fi ratificat de Parlamentul European şi de cel britanic înainte ca Marea Britanie să iasă din blocul comunitar, în martie 2019. 

„Plecarea din UE ne oferă oportunitatea de a construi un viitor nou, luminos pentru Regatul Unit — unul în care suntem liberi să ne controlăm frontierele, să ne adoptăm propriile legi şi să facem ceea ce statele independente şi suverane fac“, a mai spus ministrul britanic.
 
Davis, care, în campania pentru referendumul din iunie 2016, a fost unul din promotorii importanţi ai campaniei pentru ieşirea din UE, mai afirmă că abordează negocierile cu UE „într-un mod constructiv“, fiind conştient că acestea vor fi „dificile pe alocuri“.
 
„Nu întoarcem spatele Europei. Este vital ca acordul pe care îl încheiem să permită atât Marii Britanii, cât şi UE să prospere, în cadrul noului parteneriat aprofundat şi special pe care îl dorim cu aliaţii şi prietenii noştri cei mai apropiaţi“, a subliniat Davis în comunicat. 
 
Discursul Reginei, amânat 
 
 Discursul Reginei pe anul acesta urma să aibă loc luni, 19 iunie, dar a fost amânat pentru miercuri, în condiţiile negocierilor purtate de prim-ministrul Theresa May cu partidul ultraconservator unionist nord-irlandez DUP pentru susţinerea unui guvern conservator minoritar în urma scrutinului legislativ anticipat.
 
Discursul Reginei — ce are loc în mod tradiţional cu prilejul ceremoniei de deschidere a sesiunii parlamentare şi prezintă proiectele legislative ale guvernului pentru anul următor — a fost anulat prima dată în 1949, iar ultima dată în 2011, la decizia coaliţiei de guvernare între conservatori şi liberal-democraţi, criticată atunci de laburiştii din opoziţie ca un 'abuz de putere'
 
„Vom construi cel mai larg consens posibil pentru planurile noastre pentru Brexit, iar aceasta înseamnă să dăm Parlamentului timpul maxim necesar pentru a examina aceste proiecte de legi, ţinând o sesiune de doi ani“, a explicat Andrea Leadsom.
 
Potrivit ministrului, legislaţia privind ieşirea din UE va începe cu Legea marii abrogări (Great Repeal Bill) a directivelor europene transpuse în legislaţia britanică. Guvernul mai intenţionează să prezinte „o agendă internă menită să combată nedreptăţile sociale din ţara noastră“, a adăugat Leadsom. 
 
Comisarul UE pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a declarat că Uniunea Europeană va fi „amicală, dar fermă” cu Marea Britanie în negocierile pentru Brexit ce urmează să înceapă luni şi toate opţiunile sunt pe masă.
 
 „În ceea ce priveşte Brexit, nu vom fi nici duri, nici blânzi, ci amicali şi fermi”, a spus Moscovici pentru Le Journal du Dimanche.
 
„Toate scenariile sunt pe masă, inclusiv cea a niciunui acord pe 29 martie 2019. Însă acesta nu este cel pe care îl preferăm”, a adăugat el.
 
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Scaueble au făcut comentarii similare săptămâna aceasta, spunând că uşa pentru a rămâne membru UE rămâne deschisă pentru Marea Britanie, până la încheierea negocierilor de ieşire din blocul comunitar.
 
“Au dreptate (…). Europenii nu au vrut niciodată Brexit”, a afirmat Moscovici.

 Prima chestiune care se va afla pe agenda de discuţii de la Bruxelles va fi statutul milioanelor de cetăţeni UE care trăiesc în Marea Britanie şi a cetăţenilor britanici din celelalte 27 de state membre UE. Acest statut va include dreptul lor de a rămâne în ţara gazdă, de a munci şi de a avea acces la îngrijiri medicale.

Valoarea notei de plată pe care va trebui să o plătească Marea Britanie la ieşire urmează să fie, de asemenea, decizie. UE va cere, probabil, zeci de miliarde de euro, pentru că, din punctul său de vedere, Londra trebuie să finanţeze programele pe care le-a aprobat când era membră.

Situaţia cu Irlanda – unde se află singura graniţă terestră dinre UE şi Marea Britanie – va fi discutată de asemenea.

May vrea să negocieze atât divorţul, cât şi viitoarea relaţie comercială înainte de ieşirea ţării sale din blocul comunitar. Apoi, ea pledează pentru o implementare treptată a procesului de Brexit, pentru ca firmele să aibă timp să se pregătească pentru impact.

Pe de altă parte, UE vrea finalizarea primei etape a negocierilor de divorţ înainte ca, anul viitor, să înceapă negocierile privind comerţul. Oficialii UE sunt, însă, de acord că acordurile necesare înainte de ieşirea Londrei pot fi încheiate numai ca un pachet totalitar.

La trei zile după începerea negocierilor, May va merge la Bruxelles pentru un summit UE – o ocazie pentru ca ceilalţi 27 de lideri să îşi evalueze partenerul de discuţii în atmosfera profund schimbată adusă de dramele din ultimele două săptămâni. 
 
citeste totul despre: