Angela Merkel, primul discurs după victoria de la alegerile legislative: „Fiecare a dat ce a avut mai bun”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul reales al Germaniei, Angela Merkel, a ţinut primul discurs de la închiderea urnelor de votare, la scurt timp după anunţare primelor rezultate preliminare. Procentele finale vor fi prezentate luni dimineaţa, însă partidul condus de Merkel conduce clasamentul la o diferenţă considerabilă faţă de următorul partid, cel al social-democraţilor.

Angela Merkel a câştigat cel de-al treilea mandat la conducerea Cancelariei germane, potrivit rezultatelor preliminare, care indică o susţinere de 42% din voturi pentru Partidul Creştin Democrat (CDU). Principalul rival al conservatorilor, Partidul Social Democrat (SPD), se află pe locul secund, câştigând între 26 şi 26,5% din voturile electoratului.

Discursul „Doamnei de Fier” de la sediul partidului ei a fost unul scurt, concentrat, întrerupt doar de aplauzele prelungite ale susţinătorilor entuziaşti. Cancelarul şi-a exprimat bucuria pentru „rezultatele excelente”, graţie alegătorilor pe care i-a amintit la începutul discursului ei.

Merkel a mulţumit în mod special „prietenilor din Uniune”, referindu-se la coaliţia sa cu partidul liberal, care nu au reuşit totuşi să treacă de pragul minim pentru a intra în Bundestag. „Fiecare a dat ce a avut mai bun”, a mai spus Merkel.

În continuare, cancelarul a subliniat ajutorul tinerilor care au sprijinit-o în campania electorală, şi a amintit şi de contribuţia importantă a soţului ei, Joachim Sauer, care nu s-a aflat alături de ea pe scenă, preferând să evite lumina reflectoarelor aşa cum a obişnuit deja opinia publică.

„CDU  a demonstrat că este un partid al poporului”, câştigând dreptul de a conduce ţara pentru următorii patru ani, „plini de succes”, a adăugat oficialul.

Merkel a spus totuşi că „este prea devreme” pentru a declara victorie clară, însă a asigurat că susţinătorii ei pot începe să sărbătorească încă de pe acum. 

Primul discurs al Angelei Merkel după victoria zdrobitoare la alegerile legislative din Germania

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite