UPDATE Un avion al companiei El Al a aterizat în siguranţă la Tel Aviv după o alertă cu bombă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O alertă cu bombă a fost anunţată marţi la bordul unui avion de pasageri al companiei israeliene El Al în momentul în care aaparatul de zbor survola Elveţia, potrivit Skyguide, compania care monitorizează spaţiul aerian elveţian, transmite agenţia de presă DPA. Conform Haaretz, aeronava, care efectua cursa LY002, între New York şi Tel Aviv, a aterizat în siguranţă.

„Am primit un mesaj anonim, iar avionul îşi continuă drumul către Aeroportul Ben-Gurion (din Tel Aviv), conform programului de zbor“, a anunţat mai devreme pentru DPA o purtătoare de cuvânt a companiei El Al, adâugând că aeronava urma să aterizeze la Tel Aviv la ora locală 12.40 (12.40, ora României).

Două avioane ale Forţelor Aeriene elveţiene s-au ridicat de la sol pentru a însoţi avionul de tip Boeing 747 şi pentru a stabili contact vizual cu pilotul, a precizat pentru DPA purtătorul de cuvânt al Skyguide, Vladi Barrosa.

Cel mai probabil alarma a fost dată de piloţi, a spus Barrosa, care nu a oferit şi alte detalii.

„O examinare atentă a arătat că avionul era curat“, a anunţat Ministerul israelian de Externe, citat de Haaretz.

image

Cursa LY002

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite