Alegeri Franţa. Cine este Marine Le Pen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marine Le Pen Foto: EPA
Marine Le Pen Foto: EPA

Născută pe data de 5 august 1968 la Neuilly-sur-Seine, Marine Le Pen, pe numele său complet Marion Anne Perrine Le Pen, este cel de-al treilea copil al fondatorului formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen.

Aflată din ianuarie 2011 la şefia acestei formaţiuni, Marine Le Pen şi-a luat în 1990 licenţa în ştiinţe juridice la Universitatea Paris II-Assas, iar în 1991 a absolvit un program de studii aprofundate în drept penal. În 1992 a devenit avocat.

În anul 1986, la vârsta de 18 ani, a intrat în formaţiunea fondată de tatăl său şi, în timp, s-a impus drept custode al mărcii „Le Pen“, notează Reuters.

În 1993, la numai 24 de ani, a candidat la legislative, într-o circumscripţie a Parisului, însă a obţinut numai 11,1% din sufragii. Abia în 1998 a obţinut primul său mandat politic - consilier regional pentru Nord-Pas-de-Calais. În 2004 a fost aleasă consilier regional pentru Ile-de-France şi tot din 2004 este membră a Parlamentului European. 

După ce a devenit şefa formaţiunii Frontul Naţional, în urma alegerilor interne din partid, Marine Le Pen a început să se detaşeze de tradiţia liderilor de extremă-dreapta, care au dus o politică mai degrabă de aventurieri decât de învingători, cu un discurs mai degrabă de tribuni decât de oameni de stat, comentează agenţia anterior citată.

Relaţiile cu tatăl său au început să se deterioreze considerabil în 2015, după ce Jean-Marie Le Pen a acordat mai multe interviuri în care a etichetat camerele naziste de gazare drept „un detaliu al istoriei“, aminteşte BBC. Ca urmare, Jean-Marie Le Pen a ajuns să fie exclus din partid. Apoi şi-a acuzat fiica de trădare.

Dar Marine Le Pen şi-a continuat lupta politică, dorindu-şi să realizeze ceea ce tatăl său nu a reuşit - să ocupe fotoliul prezidenţial.

A mizat în campanie pe necesitatea unor negocieri cu Bruxelles-ul privind poziţia Franţei, urmând ca apoi să fie organizat un referendum pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană (Frexit), a afirmat că intenţionează să suspende acordul Schengen de liberă circulaţie în interiorul blocului comunitar, dar şi să îi expulzeze pe străinii cu probleme aflaţi în atenţia autorităţilor, în termen de „două luni“, dacă va fi aleasă.

Nu numai programul său politic a stârnit multă vâlvă în Franţa, ci şi implicarea sa într-un scandal referitor la angajări fictive în cadrul Parlamentului European. Doi dintre asistenţii ei parlamentari ar fi încasat sume necuvenite, după cum a arătat o anchetă făcută de Oficiul European de Luptă Antifraudă. 

Şi legăturile sale cu Moscova au fost în centrul atenţiei, mai ales după ce şefa Frontului Naţional a fost primită recent, la Kremlin, de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, o întâlnire care a durat preţ de o oră şi jumătate. 

După întrevedere, Le Pen a declarat că, dacă va ajunge şefă a statului, va analiza mijloacele pentru ridicarea rapidă a sancţiunilor impuse Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza crizei din Ucraina. Tot ea a negat că ar fi primit fonduri pentru campania electorală din partea Rusiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite