Şoferul „camionului morţii“, inculpat pentru omor prin imprudenţă. Încă o persoană a fost arestată în legătură cu acest caz macabru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul camionului frigorific în care au fost descoperite 39 de cadavre în apropiere de Londra a fost inculpat de omor prin imprudenţă şi conspiraţie în vederea traficului de persoane, a anunţat sâmbătă poliţia britanică, relatează The Associated Press.

Maurice Robinson, în vârstă de 25 de ani, din Craigavon, în Irlanda de Nord, urmează să fie prezentat luni la Tribunalul de la Chelmsford.

El este prima persoană inclupată în acest dosar, unul dintre cele mai mari cazuri de trafic de persoane din Regatul Unit.

Alte patru persoane au fost arestate în cadrul anchetei.

Poliţia britanică întâmpină dificultăţi în identificarea victimelor, originare din Asia, iar autopsii erau în curs.

Ambasada Vietnamului la Londra a deschis o linie telefonică prin care familii vietnameze să raporteze lipsa unor membri.

A cincea arestare

Poliţia din Irlanda a anunţat sâmbătă că a arestat un bărbat în vârstă de 20 de ani, căutat de autorităţile britanice în legătură cu camionul cu 39 de morţi din Anglia.

Acest bărbat, originar din Irlanda de Nord, era căutat de  Poliţia din Essex în cadrul anchetei cu privire la camionul frigorific.

Tânărul a fost arestat în portul Dublin.

El este a cincea prsoană arestată în anchetă, cu tot cu şoferul camionului, de asemenea nord-irlandez.

Este vorba,de asemenea, despre un bărbat şi o femeie, în vârstă de 38 de ani şi care locuiesc în oraşul Warrington, în nordul Angliei, şi despre un nord-irlandez în vârstă de 48 de ani, arestat pe Aeroportul Stansted, la Londra, cu privire la trafic de persoane şi crime.

Ambasada Vietnamului la Londra a deschs o linie telefonică - numărul de telefon +44 7713 181501 - menită să ajute persoane care caută informaţii despre apropiaţi, în urma morţii celor 39 de persoane, presupuse victime ale traficului de persoane.

Poliţia britanică a contactat autorităţile vietnameze, în pofida faptului că nu sunt sigure de identitatea persoanelor găsite moarte miercuri în camionul frigorific.

Guvernul vietnamez a anunţat că a deschis, la rândul său, o anchetă cu privire la aceste morţi.

Poliţia din Essex a anunţat sâmbătă că toate cele 39 de victime găsite în remorca frigorifică a camionului au fost scoase din camion şi au fost transferate la o morgă în vederea autopsierii.

Şeful poliţiei din Essex, Martin Pasmore, a anunţat că victimele nu au fost identificate. El a precizat că foarte puţine documente au  fost găsite asupra cadavrelor.

El a s-a întâlnit sâmbătă cu ambasadorul vietnamez la Londra, după ce presa a scris că multe victime sunt originare din această ţară din Asia de Sud-Est.

Pasmore a îndemnat din nou persoane care ar putea deţine informaţii despre victime să ajute anchetatorii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite