Europa sărăciei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datele sunt îngrijorătoare, reflectând o realitate dramatică în care România figurează ca exemplu relevant pentru ilustrarea disparităţilor extreme care există între ţările şi regiunile de pe continentul nostru.

Începem prin preluarea datelor oferite, în luna mai a acestui an, de Observatorul inegalităţilor, folosind bazele de date oferite în ultimii de Institutele naţionale de Statistică din ţările europene. Concluzia este că distanţa între nivelul lunar de sărăcie calculat la 60% din nivelul venitului mediu în Europa este una care merge de la 1.286 euro lunar în Norvegia şi 180 euro în România. Acest nivel este de 950 euro în Germania faţă de 500 de euro în Grecia..

După cum vedeţi, nu există un acord între statisticieni (deci, implicit, nici la nivelul politicienilor şi strategiilor elaborate la nivelul UE) în definirea procentajului de referinţă dincolo de care începe sărăcia. Sigur că cea mai convenabilă raportare este la 60% din venitul mediu, dar există abordări (după părerea mea cu mult mai realiste cu toate că greu acceptate de politicieni) la procentul de 40% din venitul mediu. Caz în care cifrele, după acelaşi studiu al Observatorului inegalităţilor, se referă la situaţia denumită de ei „marea sărăcie”.

image

Asta ar însemna un minimum european, cel înregistrat în România, de 120 euro lunar, 193 euro în Bulgaria, 246 euro în Ungaria. La polul opus, cel mai înalt nivel s-ar înregistra în continuare în Norvegia (857 euro), Austria (683 euro) şi în Suedia (656 euro).

O constatare care ne trimite direct spre zona deciziei politice europene al cărei scop fundamental declarat a fost şi rămâne reducerea decalajelor de dezvoltare, uneori enorme, cele care provoacă nu numai disparităţi serioase în ce priveşte nivelul de viaţă, ci şi, pe plan economic, în perspectiva economică a unor ţări şi regiuni europene.

Iată, din sursa Comisia Europeană şi Eurostat, o primă hartă a disparităţilor regionale calculate în funcţie de criteriul puterii de cumpărare rezultat pe baza PIB-ului fiecărui stat membru, convertit mai departe cu ajutorul altor două criterii, cel al Parităţii puterii de cumpărare şi parităţilor monetare pentru ţările care nu au moneda euro, rezultatul fiind o monedă artificială denumită Standardul puterii de cumpărare.

image

Se confirmă, după cum vedeţi, existenţa în continuare a unui clivaj economic semnificativ între est-vest şi, chiar dacă parţial, între nord şi sud. Observaţie confirmată de datele din această a doua hartă care prezintă Europa în termenii diferenţelor privind standardul puterii de cumpărare.

Pe planul deciziei politice, aceasta este marea problemă cu care se confruntă Europa şi aceasta va fi şi tema (de altfel, recurentă) care stă în faţa decidenţilor de la Bruxelles. Aceasta este miza, deloc uşoară, privind repartizarea fondurilor structurale şi de coeziune precum şi gândirea unei perspective realiste în ce priveşte generarea europeană de mari proiecte.

Prioritate absolută în termeni europeni? În principiu, da. În realitate însă, în termeni bugetari, fondurile alocate au scăzut în bugetul multi-anual 2014-2020 de la 347 miliarde euro (aproximativ 50 miliarde anual) cât au fost prevăzuţi în formula anterioară de buget, la puţin peste 325 de miliarde euro. Interesant de menţionat că, în acest moment, Parlamentul European este colegislator cu puteri depline în ce priveşte arhitectura ansamblului politicii de coeziune. De aici şi importanţa pe care membrii Comisei de specialitate din PE o vor da audierii comisarului desemnat pentru a se ocupa de acest domeniu. Pentru informarea dvs., puteţi consulta aici lista membrilor acestei Comisii, fiind atenţi, fireşte, la cine reprezintă România în acest grup.

Discuţia de fond priveşte, normal, criteriile pentru selecţia proiectelor şi repartizării lor geografice. Aparent, doar aparent foarte simplu. Avem un criteriu formal, cel al împărţirii Europei în trei zone de interes: ţările şi regiunile unde PIB-ul este sub 70% din media europeană, o a doua categorie cu PIB între 70-90% din media europeană şi restul care depăşesc 90%. Să dăm mult mai mult la cei mai săraci, aşa ar spune logica matematică. Numai că cea politică dă prioritate unui echilibru în oferta către statele membre. În plus, mai avem o situaţie dificilă, cea în care se află, tocmai din cauza sărăciei, statele sau regiunile sărace şi foarte sărace care găsesc greu posibilitatea de a asigura cofinanţarea proiectelor, chiar dacă sumele sunt relativ modeste în raport cu cele reprezentând contribuţia din fondurile comunitare.

Mai mult, rămâne în continuare deschisă tema (din nefericire, şi aceasta de mult prea mult timp nerezolvată satisfăcător), a existenţei unor zone defavorizate dintr-un dublu punct de vedere, cel al resurselor şi cel al evoluţiei demografice descendente.

image

Rămâne deschisă (şi, spre exemplu, de atâta timp nerezolvată în cazul tuturor promisiunilor guvernamentale din România ultimelor două decenii) şi problema rutelor integrate de transport, a acelor infrastructuri strategice definite ca aparţinând sectorului Mari Proiecte în cadrul Politicii Regionale europene (cele în valoare de peste 50 de milioane de euro).

Printre ele, spre exemplu, rutele pe marile axe strategice. Priviţi această hartă, uitaţi-vă cum sunt centrate centrate în continuare spre Occidentul şi centrul UE, şi cum se opresc ele, din nefericire, la graniţa de vest a ţării noastre. În plus, investiţiile viitoare vor trebui să privească mari şantiere strategice cum ar fi infrastructurile de transport şi distribuţie a energiei, dotările portuare pentru navele transportând LPG, centrele de stocare şi nodurile de interconectare...Dar şi modernizarea porturilor clasice, tocmai pentru a diversifica posibilităţile de deschidere sau extindere a rutelor comerciale, concentrate încă în zona portuară denumită Northern Range (Rotterdam, Hamburg, Anvers).

Aceasta este miza strategică a portofoliului Politici Regionale. Mai priviţi odată graficele şi hărţile sărăciei din UE şi să ne închipuim cum ar fi dacă investiţiile posibile pentru România ar putea fi puse corect în practică, parte componentă a unei viziuni naţionale coerente. Căci banii pot să fie alocaţi la Bruxelles, ei vor fi daţi pentru proiecte cu şanse de succes concepute şi realizate de români pentru România.

Nu-i aşa că pare simplu şi logic?

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite