Una care a fost expusă iniţial în plină succesiune de crize, scandaluri şi dezvăluiri-bombă privind interesele ascunse cu grijă de unii politicieni care, în lipsa unor prevederi legale foarte clare şi constrângătoare, au profitat ani şi ani de toate uşiţele posibile pentru a stoarce bani, bani mulţi sau foarte, foarte mulţi din funcţiile avute, pentru ei, familiile şi prietenii lor, dar şi pentru partidele care-i susţineau. Amintiţi-vă doar de scandalurile enorme legate de candidaţii prezidenţiali Fr. Fillon sau Marine Le Pen, urmăriţi acum în justiţie pentru faptele lor.

Promisiunea lui Macron a fost cea de a introduce „moralitatea pe scena politică“, operaţiune pe care foarte mulţi (recunosc că m-am numărat printre aceştia) au considerat-o imposibilă, un fel de echivalent modern al „curăţării grajdurilor lui Augias“ fără niciun fel de şanse de reuşită.

Şi uite că s-a putut, fiind acum adoptate în Adunarea Naţională, la prima lectură, cele două proiecte de lege a căror intenţie fundamentală este a readuce „încrederea în viaţa politică“ la nivelul unei societăţi în care discursul anti-sistem a acuzat, printre altele, tocmai pierderea încrederii cetăţenilor în clasa politică şi capacitatea funcţională a instituţiilor statului. Iar răspunsul leguitorului a fost pe măsura gravităţii faptelor şi tensiunilor sociale reale existente, mai ales că Francois Bayrou, cel care a pregătit proiectele respective, ştia foarte bine care este situaţia deoarece el însuşi a fost obligat să părăsească guvernul din cauza scandalului stârnit de cazul unor colaboratori ai unor europarlamentari din partidul pe care-l conduce.

Iată principalele măsuri descrise drept absolut revoluţionare sau echivalate cu un seism de mari proporţii dar şi ca singurul demers posibil pentru a arăta cetăţenilor că politica se poate face şi altfel şi că, mai înainte de toate, „aleşii neamului“ nu constituie şi nici nu trebuie trataţi drept o nouă castă închisă de privilegiaţi care-şi auto-generează continuu noi şi noi privilegii, acoperindu-se mereu unii pe alţii într-un cerc vicios care poate pune în pericol întreaga credibilitate a sistemului.

Prima măsură fundamentală este interzicerea angajărilor membrilor de familie, prevedere valabilă în cazul miniştrilor, parlamentarilor şi aleşilor locali. Încălcarea acestei dispoziţii, adică angajarea unui membru din primul cerc familial (soţ/soţie, partener civil, concubin, părinţi sau copii) este penalizată cu trei ani de închisoare şi plata unei amenzi de 45.000 de euro. În cazul rudelor din cercul doi al familiei (legături non-familiale, membri ai fostei familii în caz de divorţ), membrii guvernului şi aleşii locali vor face o declaraţie obligatorie în faţa Înaltei autorităţi pentru transparenţa vieţii publice, iar deputaţii şi senatorii vor depune aceeaşi declaraţie la comitetul de deontologie al camerei respective a Adunării Naţionale. Mai este obligatorie şi o declaraţie specială în cazul angajării unui membru al familiei unui alt parlamentar...

A doua măsură relevantă este cea care sancţionează cu imposibilitatea de a mai fi ales în cazul celor vinovaţi de crimă sau de comiterea unor infracţiuni care dovedesc lipsa de probitate morală. Printre aceste infracţiuni se numără discriminarea, insultele sau defăimarea publică, provocarea la ură rasială, sexism sau din cauza orientării sexuale.

A treia măsură priveşte finanţarea partidelor. În termenii legii, guvernul va putea crea, prin ordonanţă, o „Bancă a democraţiei“ care să faciliteze, în deplină transparenţă, accesul la credite în cazul formaţiunilor politice care nu dispun de mijloacele financiare importante pentru susţinerea campaniilor electorale.  Va exista „un mediator de credite“ a cărui menire va fi să faciliteze dialogul între bănci, candidaţi şi partide. Se interzice parlamentarilor să obţină împrumuturi personale în afara celor negociate prin bănci europene sau obţinute de la partide politice. Se mai interzice şi primirea oricărui împrumut din partea unei entităţi străine. Încălcarea regulii este pedepsită cu trei ani de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro.

A patra măsură priveşte dispariţia progresivă (până în 2024) a „rezervei parlamentare“ de care beneficiază acum deputaţii şi senatorii (o sumă de 147 milioane de euro anual) care le era pusă la dispoziţie în scopul ajutării comunităţilor sau asociaţiilor locale, situaţie interpretată ca o uşă deschisă ce permitea „asigurarea controlului“ aleşilor asupra circumscripţiilor electorale. În termenii aceleiaşi legi care doreşte evitarea „controlului clientelar“, au fost desfiinţate şi „rezervele financiare“ aflate până acum la dispoziţia fiecărui minister. Pe baza aceluiaşi raţionament restrictiv.

A cincea măsură vizează sectorul atât de delicat al conflictelor de interese: deputaţii şi senatorii nu vor mai putea îndeplini cumul de mandate, adică să aibă şi mandate de consilier, asta în cazul în care funcţia respectivă nu a început cu mai mult de un an înainte de alegerea lor. Le va fi interzis să ofere expertiză societăţilor comerciale implicate în licitaţii publice, iar un deputat sau senator se poate retrage din dezbaterea şi votul unui proiect legislativ dacă el însuşi estimează că, datorită unui motiv sau altul, se află în situaţia de conflict de interese. Pentru prima oară, se creează un cadru juridic specific privind „colaboratorii parlamentari“, aici apărând şi interzicerea expresă a remunerării acestora de către un grup de lobby. În plus, se va întări şi controlul asupra împrumuturilor primite de la persoane fizice. Se va efectua verificarea fiscală a parlamentarilor (inclusiv a europarlamentarilor) la începutul mandatului.

A şasea măsură instituie un regim nou în ce priveşte „cheltuielile de reprezentare ale parlamentarilor: este solicitată prezentarea de justificative sau solicitarea unor sume în avans. Biroul fiecăreia dintre camere va trebui să stabilească o listă a cheltuielilor permise precum şi sistemul de control şi difuzarea publică a informaţiilor. Până acum parlamentarii primeau o indemnizaţie de reprezentare de 5.373 de euro lunar (senatorii 6.110 euro lunar) cheltuielile fiind certificate „pe cuvânt de onoare“ de fiecare parlamentar. În plus, va urma o redefinire severă a a sistemului de „venituri complementare“ pe care le obţineau unii parlamentari care făceau parte din conducerea unor organisme publice sau parapublice. Foarte important, candidaţii în alegerile prezidenţiale vor trebui să depună o declaraţie de interese şi activităţi în plus faţă de actuala declaraţie de patrimoniu. Va exista şi un aviz obligatoriu al Înaltei autorităţi privind transparenţa vieţii publice prind diferenţele existente în situaţia patrimonială a preşedintelui ţării în momentul încheierii mandatului.

Este posibilă şi amorsare în România a unei asemenea reforme de substanţă? Nu ştiu care va fi nivelul de entuziasm al aleşilor noştri în a lua în discuţie o asemenea opţiune care să le pună probleme în  sistemul lor de privilegii şi viaţă mai mult decât tihnită pe bani publici, cu toată construcţia de enorme privilegii pe care continuă să şi le atribuie, netulburaţi de nimeni şi nimic. Credeţi că Excelenţele lor Tăriceanu şi Dragnea ar putea să aibă o asemenea iniţiativă, tulburându-şi partidele şi literalmente punându-şi în cap structurile centrale şi locale? Opoziţia ar promova un asemenea demers? Nu ştiu, nu sunt deloc sigur. Dar, de putut, iată, se poate la alţii. Nu sunt convins că este o soluţie finală, că au fost blocate toate breşele, că nu se vor mai găsi portiţe pentru angajarea rudelor, prietenilor şi obligaţiilor de toate felurile dar, oricum, este un început pe cât de fulgerător, pe atât de promiţător.

Iar noi, în loc să jelim la nesfârşit de cât de prost stau lucrurile, am putea să încercăm ceva. Să ne obligăm aleşii care dorm pe banii noştri să se trezească sub un duş rece. Poate să ceară expertiza franceză dacă nu sunt în stare să creeze propria lor versiune a schimbării. Aceasta va veni, într-un fel sau altul, ca urmare fie a unui proces inteligent de asumare politică, fie ca prelungire a crizei de sistem existente. Ce vor alege ai noştri? Foarte greu de anticipat în afara foarte probabilei atitudini de băgat cât mai adânc capul în nisip în speranţa că trece furtuna, nu ne vede nimeni şi nimănui nu-i pasă de noi. Ceea ce, în contextul internaţional actual, nu mai e deloc cazul.