Şeful Parlamentului de la Tbilisi a demisionat după o noapte de proteste violente. Preşedinta Georgiei acuză „coloana a cincea“ a Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatari încercând să intre în clădirea Parlamentului georgian FOTO EPA-EFE
Protestatari încercând să intre în clădirea Parlamentului georgian FOTO EPA-EFE

Preşedintele Parlamentului georgian şi-a anunţat vineri demisia, după ciocnirile violente petrecute joi seară şi soldate cu peste 200 de răniţi, relatează AFP. Preşedinta Georgiei denunţă aceste acte, acuzând că ar fi organizate de „coloana a cincea“ a Rusiei.

„Decizia lui Irakli Kobahidze de a-şi părăsi postul (de preşedinte al Parlamentului, n. red.) este o dovadă a marelui nivel de responsabilitate fixat de partidul nostru“, „nu o concesie la solicitările iresponsabile ale partidelor de opoziţie“, a declarat într-o conferinţă de presă Kaha Kaladze, secretarul general al formaţiunii politice aflate la putere, „Visul Georgian“.

Aproape 10.000 de georgieni s-au adunat joi în faţa Parlamentului de la Tbilisi pentru a manifesta împotriva intervenţiei, de la tribuna preşedintelui, a unui deputat al Partidului Comunist din Rusia, Serghei Gavrilov. Prezenţa lui Gavrilov în Legislativul georgian, prilejuită de o reuniune internaţională panortodoxă, a şocat, într-o ţară în care mulţi consideră Rusia drept o putere de ocupaţie, scrie AFP.

Circa 240 de persoane au fost rănite în ciocnirile dintre protestatari şi forţele de ordine.

Aceste reacţii reflectă relaţiile fragile dintre Georgia şi Rusia la aproape 30 de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi la peste zece ani de la „războiul fulger“ pe care cele două ţări l-au avut în vara lui 2018. Acest conflict s-a încheiat prin recunoaşterea de către Moscova a „independenţei“ a două regiuni separatiste georgiene, notează AFP.

Opoziţia din Georgia le-a cerut susţinătorilor săi să iasă din nou în stradă la Tbilisi vineri seară, cerând alegeri legislative anticipate şi demisia ministrului de Interne. 

Pe de altă parte, Kremlinul a denunţat, în stilu-i caracteristic, o „provocare rusofobă“ din partea unor forţe radicale politice.

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, are o altă părere. Potrivit ei, violenţele de la Tbilisi sunt emanate de „coloana a cincea“ a Rusiei, o ţară pe care a numit-o drept „inamică“ şi „ocupantă“.

„Doar Rusia beneficiază de pe urma sciziunii ţării şi a societăţii, dar şi a confruntării interne, iar aceasta este astăzi cea mai puternică armă a sa“, a scris Zurabişvili pe pagina sa de Facebook.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite