Şefa Frontului Naţional, Marine Le Pen, vrea un nou nume pentru formaţiunea sa de extremă-dreapta

Şefa Frontului Naţional, Marine Le Pen, vrea un nou nume pentru formaţiunea sa de extremă-dreapta

Marine Le Pen Foto: Getty Images

Şefa Frontului Naţional, Marine Le Pen, a afirmat că intenţionează să schimbe numele partidului său, ca parte a unei iniţiative prin care urmăreşte să transforme această formaţiune de extremă-dreapta într-o forţă pregătită să intre la guvernare, notează agenţia Reuters pe site-ul său.

Ştiri pe aceeaşi temă

Le Pen, care a pierdut anul trecut, în mai, alegerile prezidenţiale în faţa centristului Emmanuel Macron, speră să dea un suflu nou formaţiunii  pe care o conduce la congresul ce va avea loc în perioada 10-11 martie. Ea şi-a atenuat deja opoziţia faţă de euro, notează agenţia citată, concentrându-se pe mesaje antiimigraţie şi pe chestiuni legate de lege şi ordine.
 
„Voi propune un alt nume pentru Frontului Naţional (...) Nu renunţăm la nimic, dar începem un nou capitol în istoria noastră“, a declarat ea la postul de televiziune CNEWS, fără să ofere însă niciun indiciu cu privire la noua denumire a formaţiunii.
 
Ea a precizat, totodată, că vrea să transforme Frontul Naţional dintr-o mişcare de opoziţie într-una pregătită să guverneze şi să câştige următoarele alegeri prezidenţiale, care vor avea loc în 2022.
 
Marine Le Pen, care a fost nu o dată criticată de tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, fondatorul formaţiunii, că se abate de la linia impusă de el, a declarat că integrarea unor socialişti şi a unor conservatori în guvernul centrist al preşedintelui Emmanuel Macron a contribuit la ştergerea tradiţionalei confruntări între stânga şi dreapta în Franţa. 
 
Potrivit ei, de acum înainte, principala luptă se va da între apărătorii globalizării şi patrioţi, ea făcând parte din ultima categorie.
citeste totul despre: