Şantierele navale Barrow, unde se construiesc submarine nucleare britanice, evacuate temporar din cauza unei alerte cu bombă
0
Submarin nuclear la Devonshire Dock Complex FOTO AFP
Şantierele navale Barrow, unde se fabrică submarine nucleare britanice, în nord-vestul Angliei, au fost evacuate miercuri, din cauza unei alerte cu bombă, potrivit BBC şi presei locale, relatează Reuters.
”Ca măsură de precauţie, Devonshire Dock Complex a fost închis”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a grupului în domeniul Apărării BAE Systems.
”Personalul, subcontractorii şi locuitorii sunt ţinuţi la curent”, a precizat ea.
Ambulanţe se aflau la faţa locului.
O sursă anonimă a declarat pentru un ziar local că evacuarea a fost declanşată de o informaţie care evoca prezenţa unei bombe la un submarin nuclear.
După ce au fost efectuate verificările necesare, şantierele au fost redeschise, fără să fie oferite detalii suplimentare.