Închisoare pe viaţă pentru fostul primar al Salonicului, pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul primar al Salonicului, Vassilis Papageorgopoulos
Fostul primar al Salonicului, Vassilis Papageorgopoulos

Vassilis Papageorgopoulos, fostul primar al Salonicului, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie, un verdict, extrem de rar. În vârstă de 65 de ani, este membru al Partidului "Noua Democraţie" al actualului premier Antonis Samaras şi a condus oraşul Salonic 11 ani.


Odată cu el, şi fostul secretar general al Primăriei, dar şi fostul trezorier sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă.Cei trei au fost găsiţi vinovaţi de deturnare de fonduri, în sumă de 18 milioane de euro, în perioada 1999-2008. Analiştii politici şi jurnaliştii din Grecia susţin că acest caz reprezintă un mesaj al justiţiei, care vrea să transmită că luptă împotriva corupţiei.

Presa elenă, atât de dreapta cât şi de stânga, a consacrat pagini întregi acestui proces neobişnuit care ar putea să însemne sfârşitul impunităţii pentru aleşii corupţi, denunţată de ani întregi în manifestaţiile antiausteritate.

Cotidianul apropiat partidului de opoziţie Syriza (stânga radicală), „Avghi“, prezintă o fotografie mai veche a lui Papageorgopoulos care îi strânge mâna premierului Antonis Samaras. Cotidianul conservator „Eleftheros Typos“ vede în acestă "primă dată" un "mesaj" pentru toţi cei care deturnează banul public şi apreciază că vechile practici s-au încheiat.

Un fost ministru socialist al Apărării, Akis Tsochatzopoulos, se află de asemenea în spatele gratiilor pentru că a primit mită prin intermediul unor companii offshore pentru contracte de armament ruseşti şi germane.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite