În ciuda opoziţiei Poloniei, Donald Tusk a fost reales preşedintele Consiliului European. Varşovia a blocat adoptarea concluziilor summitului Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pre;edintele Consiliului European, Donald Tusk
Pre;edintele Consiliului European, Donald Tusk

Polonezul Donald Tusk a fost reales, joi, preşedinte al Consiliului European, în ciuda opoziţiei Poloniei, a anunţat instituţia care reuneşte liderii a 28 de ţări membre ale Uniunii Europene. Tusk va avea un nou mandat de doi ani şi jumătate, până la 30 noiembrie, în 2019.

"Habemus EUCO (acronim al Consiliului European, în limba engleză, ) presidentum", a scris prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel pe Twitter, urându-i „succes“ lui Tusk.

"Sunt recunoscător pentru încrederea şi evaluarea pozitivă a Consiliului. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru o Uniune Europeană mai bună", a scris şi Donald Tusk pe Twitter. 

Premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka, a precizat, tot într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare, că doar Polonia s-a opus alegerii lui Tusk pentru încă un mandat de doi ani şi jumătate la şefia Consiliului European. 

Fostul premier liberal polonez Donald Tusk ocupă de la sfârşitul lui 2014 funcţia de preşedinte al Consiliului European, instanţă ce îi reuneşte pe şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de ţări membre ale UE. 

Preşedintele Consiliului este responsabil pentru prezidarea summiturilor UE, coordonarea activităţii ţărilor membre şi să se asigure că cele 28 de state membre vorbesc, pe cât posibil, cu o singură voce pe scena internaţională. 

Varşovia a blocat adoptarea concluziilor summitului Uniunii Europene 

Guvernul polonez ameninţasei că ar putea să facă să eşueze actualul summit de la Bruxelles dacă votul privind realegerea lui Donald Tusk nu este amânat ;i char s-a 'inut de cuvânt.

Polonia şi-a prezentat propriul candidat la succesiunea lui Tusk în persoana europarlamentarului Jacek Saryusz-Wolski, fără şanse de a fi ales. Preşedintele Consiliului European este ales cu o majoritate calificată.

Varşovia a blocat joi adoptarea concluziilor summitului Uniunii Europene, după ce s-a opus fără succes realegerii polonezului Donald Tusk în funcţia de preşedinte al Consiliului European, a anunţat premierul Beata Szydlo, estimând că aceasta creează un "precedent periculos", scrie AFP. 

"Nu voi accepta concluziile summitului, deci summitul nu va fi valid", a subliniat Beata Szydlo în cursul unei conferinţe de presă, denunţând un "precedent periculos".

Conflictul declanşat de premierul polonez nu pune sub semnul întrebării realegerea lui Donald Tusk, pentru că este vorba despre un act separat, votat cu majoritatea calificată.

În absenţa unui consens, declaraţia finală a summitului, pregătită de mai multe săptămâni şi referitoare la subiecte ca piaţa forţei de muncă, migraţia, apărarea europeană sau creşterea economică, va putea fi publicată integral în numele preşedinţiei malteze a UE, potrivit premierului acestei ţări, Joseph Muscat. 

"UE traversează o criză (...) Suntem conştienţi că lucrurile nu merg bine în UE, dar anumiţi oameni politici au decis să ignore acest lucru", a deplâns ea.

"Doresc să cooperez cu fiecare stat membru şi voi face tot posibilul pentru a proteja guvernul polonez împotriva izolării politice" la Bruxelles, a subliniat la rândul său Donald Tusk, într-o conferinţă de presă.

"Fiţi atenţi să nu tăiaţi punţile. Odată ce au fost tăiate, nu le mai puteţi folosi", a lansat el un avertisment la adresa Varşoviei, citând un "proverb" pe care l-a dedicat "tuturor statelor membre (...), dar astăzi în special guvernului polonez".

Varşovia îl acuză pe Donald Tusk de lipsă de "imparţialitate"şi de "neutralitate" şi îi reproşează că s-a amestecat în dezbaterile de politică internă.

Ca reacţie la realegerea lui Donald Tusk, ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, a acuzat Uniunea Europeană că se supune "dictatului Berlinului". 

Kaczynski avertizează că realegerea lui Tusk ca preşedinte al Consiliului European este un pas către dezintegrarea UE

Polonia a avertizat liderii statelor membre UE că decizia lor de a-i oferi un nou mandat la preşedinţia Consiliului European fostului premier Donald Tusk este un pas către dezintegrarea blocului comunitar, relatează Reuters.

 “UE este o organizaţie dominată de o singură ţară. Nu putem ascunde acest lucru, această ţară este Germania”, le-a spus Kaczynski reporterilor, la Varşovia.

“UE este dominată în măsură atât de mare încât presiunea pe politicieni este enormă”, a adăugat el. “Dacă UE nu renunţă la acest drum, va rămâne istorie”, a subliniat liderului partidului conservator PiS, aflat la putere în ţară.

Kaczynski a cerut în repetate rânduri ca statele membre să aibă mai multe putere în blocul comunitar, în detrimentul instituţiilor UE.

“Suntem susţinători loiali ai Uniunii Europene”, a spus el joi. “Dar trebuie să fie o UE unde nu este posibil să numeşti pe cineva într-o funcţie de nivel înalt fără susţinerea Guvernului naţionale”, a atras atenţia polonezul.

“Regula că oficialii de rang înalt ar trebui să aibă susţinerea ţării lor a fost încălcată”, a explicat el.

Kaczynski a dat asigurări, însă, că orice discuţie că Varşovia vrea să iasă din UE este “o prostie”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite