Emisiunile televizate cu fuste scurte şi versuri rasiste deschid calea către democraţie în Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cântăreţul palestinian Mohammad Assaf, participant la Arab Idol FOTO AFP
Cântăreţul palestinian Mohammad Assaf, participant la Arab Idol FOTO AFP

Atunci când emisiuni ca „Arab Idol“ sau „Academia Vedetelor“ au intrat şi în Orientul Mijlociu, un şeic saudit foarte influent le-a denumit „arme de distrugere în masă care ucid valorile şi virtutea“. Problema nu era doar că emisiunile nu respectau etica conservatoare socială, că erau pline de fuste scurte sau de versuri rasiste, ci că imaginea democraţiei în procesul lor de votare îi neliniştea pe conducătorii autocraţi.

Cele două ţări în care aceste formate de emisiune erau introduse pentru prima dată, Liban şi Palestina, au nevoie de o scânteie politică, notează „Foreign Policy“ (FP). 

Alegerile din Liban, programate pentru iunie 2013, mai mult ca sigur, vor fi amânate din cauza certurilor pe legea electorală şi din cauza războiului nesfârşit din ţara vecină, Siria. Palestinienii n-au mai avut alegeri prezidenţiale încă din 2005, din cauza conflictului dintre Hamas şi Fatah, principalele partidele politice din ţară. 

Dar acum, producătorii de televiziune le oferă celor care vor să devină politicieni, o opţiune viabilă către o carieră politică, cel puţin în eter.

„Al-Zaim“ - Liderul din Liban

Emisiunea libaneză se intitulează „Al-Zaim“ (Conducătorul), un sinonim pentru şefii de trib sau cei din sfera politică, a căror legitimitate provine mai degrabă din patronatul unor reţele de televiziune decât pe merit. Scopul spectacolului este să submineze aceste figuri omniprezente prin antrenarea audienţei în alegerea unui lider curat, fără măsluiri electorale şi fără afiliaţii religioase. Posturile locale ale televiziunii Al-Jadeed au promis să finanţeze câştigătorul acestei campanii pentru a participa ca un candidat independent în alegerile viitoare.

În decursul a zece săptămâni, candidaţii trebuiau să îndeplinească diverse sarcini, de la cercetarea eficienţei municipalităţilor şi implicarea în proiectele oficiale, până la organizarea de demonstraţii şi negocieri de acorduri între cele două facţiuni. Emisiunea nu a dus lipsă de dramă. La un moment dat, unul dintre concurenţii a fost urmărit de bărbaţi înarmaţi cu cuţite. Un alt episod a arătat cum concurenţii se confruntau cu oameni înarmaţi pe străzile oraşului libanez Tripoli.

Finalul emisiunii a avut dansatori care purtau măşti „Guy Fawkes“, adoptate în general de tinerii revoluţionari din toată lumea. Aceste măşti sunt un simbol pentru ceea ce a încercat să obţină această emisiune. „Totul este pentru revoluţie şi pentru tinerii care trebuie să facă parte din parlament“, spune producătorul show-ului, Laham.

Media de vârstă a politicienilor libanezi este de 70 de ani, dar a populaţiei este de 30 de ani. Chiar şi tinerii din politică sunt reprezentanţi ai unor dinastii vechi. Nadim Gemayel, unul dintre cei mai tineri parlamentari, are doar 31 de ani, este fiul fostului preşedinte, Bashir Gemayel şi nepotul lui Pierre Gemayel, cel care a fondat unul dintre cele mai proeminente partide politice creştine din ţară. Primul paragraf al biografiei lui Nadim, arată mai degrabă linia sa genetică, decât propriile realizări, spune FP.

„Al-Zaim“ încearcă să distrugă şablonul politic, oferind celor fără susţinere familială o şansă la viaţa politică libaneză. Şi totuşi, cei 15 concurenţi aleşi pentru emisiune, ca o concesie pentru realitatea politică a Libanului, sunt reprezentanţi ai clanurilor ţării. Asta s-a întâmplat pentru împăca sensibilităţile telespectatorilor.

Concursul a fost câştigat de Maya Terro, o absolventă de economie care a câştigat simpatia publicului şi juriului. Tânăra de 27 de ani se mai gândise să candideze pentru un post în parlament, dar nu credea că este posibil din punct de vedere financiar. Costă 8 milioane de lire libaneze (aproximativ 4.000 de euro) doar înregistrarea candidaturii. „Apoi mai e campania electorală, care costă milioane“, explică ea. 

Terro, care provine dintr-un mariaj mixt creştin-musulman, plănuieşte să-şi concentreze viitoarea campanie electorală pe laicism şi chiar şi-a creat un slogan care se concentrează pe schimbare şi pe responsabilizare.

Ca o surpriză în timpul finalei, care s-a difuzat pe 7 mai, juriul a anunţat că îl vor finanţa şi susţine şi pe cel aflat pe locul doi, Nicolas Harouny. Ca mulţi politicieni contemporani, Harouny, fost membru al forţelor militare libaneze, o miliţie creştină activă în timpul celor 15 ani de război civil şi, în prezent, partid politic, a făcut aluzii la trecutul său militar. 

Terro, însă, este opusul politicienilor tradiţionali. Părul ei este buclat, nu pieptănat în stilul simplu libanez, iar discursul său este presărat cu expresii argotice. În loc să dea vina pe politicieni pentru decăderea statului, ea a dat vina pe telespectatori. „Este vorba de mine, de voi, de toată lumea care stă în fund şi înjură guvernul. Nu voi sunteţi cei care i-aţi votat?“, spunea ea.

A funcţionat. Terro a câştigat în runda finală cu 65% din voturi. Ea a atribuit victoria ei lipsei unei voci a tinerilor din politica actuală. „Nimeni nu ne reprezintă“, spunea ea.

„Al-Rais“ - Preşedintele din Palestina

Şi în Palestina tinerii încep să aibă un cuvânt de spus. Într-un program similar cu cel din Liban, denumit „Al-Rais“ (preşedintele) toţi concurenţii au vârsta sub 35 de ani. „Ne dorim un program care să înveţe tinerii cum să fie lideri şi să-i lăsăm să participe la viaţa politică“, explică Raed Otham, directorul reţelei de televiziune independente „Ma'an“.

La fel ca în Liban, concurenţii sunt judecaţi de juriu şi puşi să îndeplinească diverse sarcini făcute să le scoată în evidenţă abilităţile de a se descurca cu misiuni oficiale. Săptămâna trecută, de exemplu, concurenţii au trebuit să întâmpine un preşedinte străin aflat în vizită şi au fost judecaţi după cunoştinţele lor de protocol şi etichetă. Dintr-o dată, concurenţii au fost subiecţii unui atentat regizat. În timp ce se auzeau focuri de armă, cheia izbânzii consta în nervii şi tăria de caracter. „Dacă eşti preşedinte, trebuie să-ţi păstrezi sângele rece, să fii foarte calm şi încrezător“, spune Waad el Fararjeh, cel mai tânăr concurent, care are doar 21 de ani.

Nu au mai fost alegeri de opt ani“, spune Othman atunci când a fost întrebat de ce a creat „Al-Rais“. Acum, telespectatorii pot vota, în fiecare săptămână, până când va fi ales câştigătorul la sfârşitul lunii iunie. Premiul este mult mai modest ca în Liban, câştigătorul primind o maşină şi fiind numit ambasadorul tinereţii pentru Palestina.

Bashar Farashat, care lucrează pentru Uniunea Europeană pe probleme de tineret, este unul dintre cei opt concurenţi aflat încă în cursa pentru marele premiu. „Să intri în politica palestiniană este aproape imposibil fără să intri în Hamas sau Fatah, cele două mari partide politice din Palestina“, spune el.

Impulsionat de emisiune, el a format un nou partid politic, „Partidul Tinerilor“, care susţine o soluţie pentru două state. „Toţi liderii noştri politici au peste 50 de ani. Nu este nimic bun pentru un tânăr în Palestina. Tinerii reprezintă mai mult de 60% din populaţie“, spune Farashat.

Viziunea lui Farashat pentru două state separate este împărtăşită de majoritatea candidaţilor din acest concurs, însă peste 61% din palestinieni au răspuns că ar fi imposibil ca un stat palestinian să coexiste cu Israelul.

Rezultate doar în eter

Ambele emisiuni, cea din Liban şi cea din Palestina, plănuiesc să vândă formatul şi în străinătate. Producătorul „Al-Zaim“ este în discuţii cu o companie de producţie şi un canal de televiziune din Egipt şi crede că acest program ar funcţiona şi în Europa sau în Statele Unite ale Americii.

Şi totuşi, fără alegeri programate în care concurenţii să candideze, valoarea politică rămâne izolată pe ecranele televizoarelor. Mai este drum lung până ce lumea reală va oglindi realitatea virtuală. „Politica nu se va schimba dacă nu vom avea tone şi tone de asemenea programe şi activităţi şi o lege electorală adevărată care să nu vrea să păstreze aceeaşi stare de fapt. Abia apoi putem vorbi despre schimbare şi despre tinerii care îşi pot susţine viziunile în parlament, nu doar la televizor“, spune Jad Melki, profesor de comunicare la Universitatea Americană din Beirut.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite