Seism puternic în Japonia. Un tsunami cu înălţimea de 1,4 metri a lovit coasta în zona portului Sendai. Două persoane au fost rănite uşor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cutremur

Un cutremur puternic, urmat de o avertizare de tsunami, a avut loc în estul Japoniei, a anunţat institutul american de geofizică USGS. Un prim val seismic, cu înălţimea de 60 de centimetri, a lovit portul Onahama din Fukushima, dar autorităţile au avertizat că ar putea exista şi altele.

Ulterior, un tsunami cu înălţimea de 1,4 metri a lovit coasta în zona portului Sendai, din prefectura Miyagi, a anunţat un purtător de cuvânt al Agenţiei Meteorologice Japoneze, citat de NHK. De asemenea, două persoane au fost rănite uşor. 

 Avertizarea de tsunami a fost ridicată la aproximativ 4 ore de la producerea seismului.

Valuri de până la 90 de centimetri au ajuns în portul Soma, din Fukushima. În districtul Ayukawa, din oraşul Ishinomaki (Miyagi), au fost măsurate valuri de 80 de centimetri, iar în portul Onahama, din Fukushima, de 60 de centimetri.

 Purtătorul de cuvânt a precizat şi că instituţia a revizuit magnitudinea seismului de la 7,3 pe scara Richter, la 7,4. Seismologii au revizuit şi poziţia epicentrului, de la 10 kilometri adâncime la 25 de kilometri adâncime.

Nici valurile seismice, nici cutremurul nu au provocat pagube importante sau victime. Două persoane au fost rănite uşţor. O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, din oraşul Yabuki, aflat în prefectura Fukushima, a fost rănită de un dulap care a căzut peste ea. De asemenea, un bărbat de 60 de ani, din oraşul Fukushima, a suferit răni uşoare.

 Avertizarea de tsunami emisă de autorităţi după producerea cutremurului menţiona că acesta poate ajunge la trei metri înălţime.

Iniţial, USGS a revizuit în scădere magnitudinea seismului, anunţând că acesta s-a produs la 67 de kilometri nord-est de Iwaki, la o adâncime de 10 kilometri, la 6,9 de la 7,3. Cutremurul a fost urmat de mai multe replici.

 Compania de căi ferate Japan Railways a suspendat circulaţia a zeci de trenuri din estul ţării, ca măsură de precauţie, pentru ca inginerii să verifice şinele.

Compania de electricitate TEPCO a anunţat pe site-ul său că niciuna dintre centralele sale nu a suferit avarii în urma seismului, deşi în unele zone alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.

Imagini difuzate de posturile de televiziune au arătat navele îndreptându-se în larg din porturile din Fukushima, în timp ce sirenele de avertizare sunau.

Potrivit unui oficial din oraşul Iwaki, la centrul de cercetare Kureha din complexul petrochimic din oraş a fost detectat fum în jurul orei locale 6.17 (23.17 ora României). Incendiul a fost stins 23 de minute mai târziu. Oficialul a precizat că în oraş nu s-au înregistrat alte pagube.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite