Poliţia thailandeză a abandonat suspiciunile cu privire la implicarea a doi bărbaţi în atentatul de la Bangkok
0Acuzaţiile formulate împotriva celor doi bărbaţi prezentaţi ca suspecţi în atentatul cu bombă de la Bangkok au fost abandonate, a anunţat poliţia, citată de BBC News Online.
Cei doi au fost filmaţi de camere de supraveghere în apropierea principalului suspect în atentatul cu bombă comis luni la sanctuarul Erawan, soldat cu 22 de morţi.
Poliţia s-a declarat mulţumită de faptul că cei doi bărbaţi - un turist chinez şi ghidul său thailandez - nu au fost implicaţi.
Suspectul principal se află în continuare în libertate, iar autorităţile au declarat pentru BBC că ele cred că acesta s-ar afla în continuare în Thailanda.
Zeci de persoane au fost rănite în atentat, unele suferind amputări.
Poliţia a anunţat că cel puţin zece persoane sunt suspectate de implicare în atac şi că principala lor ţintă este un străin.
Unul dintre cei doi bărbaţi s-a „întâlnit cu poliţia şi a fost eliberat“, potrivit lui Prawut Thavornsiri, un purtător de cuvânt al poliţiei.
El le-a spus poliţiştilor că l-a adus pe cetăţeanul chinez să viziteze sanctuarul Erawan din partea unui prieten comun.
Presa a scris anterior că cei doi s-ar fi predat poliţiei.
Însă cetăţeanul chinez s-a întors în ţara sa la o zi după atentat, a precizat Thavornsiri.