China: o extrădare a lui Snowden în SUA ar reprezenta o „trădare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Extrădarea lui Edward Snowden în Statele Unite ar fi o "trădare" a încrederii fostului agent CIA în democraţia din Hong Kong şi o "pierdere de imagine" pentru Beijing, a apreciat cotidianul oficial chinez Global Times, în cea mai directă luare de poziţie publică chineză în acest caz, relatează AFP.

"O extrădare a lui Snowden în Statele Unite ar fi nu numai o trădare a încrederii acestuia, ci şi o înşelare a aşteptărilor în întreaga lume", scrie ziarul de limbă engleză din cadrul grupului Cotidianul Poporului, organul oficial al Partidului Comunist Chinez (PCC).

"Snowden crede în democraţia şi libertatea Hong Kong-ului", unde se ascunde, subliniază ziarul, în opinia căruia fostul agent CIA, care a dezvăluit programe americane de supraveghere masivă a comunicaţiilor telefonice, "nu a făcut rău nimănui" şi s-a limitat să "lanseze o alertă asupra încălcării drepturilor civice de către Guvernul" american.

"În consecinţă, ar fi o pierdere de imagine atât pentru Guvernul de la (...) Hong Kong, cât şi pentru Guvernul central chinez, dacă Snowden este extrădat", avertizează The Global Times, un cotidian care abordează un ton naţionalist, adesea virulent.

"Imaginea Hong Kong-ului ar fi pătată pentru totdeauna", a adăugat publicaţia, dând asigurări că "reacţia locală" faţă de o eventuală extrădare "va provoca tulburări" în fosta colonie britanică şi chiar în China.

"Puterea tot mai mare a Chinei atrage oameni care cer azil în această ţară", mai scrie cotidianul, în opinia căruia "acest lucru este inevitabil şi este necesar să servească acumulării de prestigiu moral".

Guvernul chinez a rămas aproape mut de la declanşarea scandalului, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe declarând săptămâna trecută că nu are "nicio informaţie" de furnizat.

Potrivit unui sondaj publicat duminică, jumătate din locuitorii Hong Kong-ului sunt ostili unei asemenea extrădări. Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă împotriva unei asemenea eventualităţi.

Hong Kong-ul, unde justiţia este independentă, beneficiază de o anumită autonomie sub tutela Chinei şi a semnat de mult timp un acord de extrădare cu Statele Unite. Însă Beijingul are dreptul să se opună prin veto deciziilor adoptate de teritoriul său.

Edward Snowden, refugiat de la 20 mai la Hong Kong, este vizat de o anchetă FBI, dar nu a fost anunţată, încă, vreo cerere de extrădare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite