Numărul victimelor în urma prăbuşirii unei clădiri la Mumbai se ridică la 45 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un bilanţ precedent raporta 28 de morţi FOTO Reuters
Un bilanţ precedent raporta 28 de morţi FOTO Reuters

Bilanţul prăbuşirii unui imobil de patru etaje din Mumbai a ajuns la 45 de morţi şi poate creşte în continuare, în timp ce salvatorii continuă căutările printre dărâmături.

„Am recuperat 45 de cadavre până în prezent şi urmează să găsim şi altele, chiar dacă păstrăm speranţa să găsim supravieţuitori”, a declarat pentru AFP Alok Avasthy, după această dramă care a survenit vineri în capitala economică şi financiară a Indiei.

Un bilanţ precedent raporta 28 de morţi.

„Ni s-a spus că 89 de persoane se aflau în clădire (n.r. în momentul prăbuşirii) iar până în prezent am luat în evidenţă 78”, a declarat acesta de la locul dramei care s-a produs într-o suburbie a Mumbaiului.

Am recuperat 33 de persoane în viaţă şi continuăm să căutăm până când vom găsi pe toată lumea”, a declarat Avasthy.

Potrivit municipalităţii, în clădire erau cazaţi angajaţi ai administraţiei locale şi familiile lor, care au fost îndemnaţi să părăsească imobilul anterior, anul acesta.

„Clădirea are aproximativ 30 de ani. Le-am cerut locuitorilor să părăsească imobilul în aprilie, dar nu au făcut acest lucru”, a declarat pentru AFP Khabale-Patil. El nu a explicat de ce li s-a cerut familiilor să plece.

Prăbuşirea clădirilor este o problemă naţională în India.

Cinci imobile s-au prăbuşit la Mumbai sau la periferia oraşului în ultimele luni, inclusiv unul în aprilie, o catastrofă în care au murit 74 de persoane.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite