Nouă scurgere de apă contaminată la centrala japoneză Fukushima
0O nouă scurgere de apă contaminată a fost constatată în partea superioară a unuia dintre numeroasele rezervoare enorme instalate la centrala avariată de la Fukushima, a anunţat joi operatorul Tokyo Electric Power (Tepco), citat de AFP.
Circa 100 de metri cubi au ieşit din cisterna respectivă, a precizat un purtător de cuvânt la o conferinţă de presă.
"Nu există o fosă în apropierea acestui rezervor care se află departe de Oceanul Pacific şi, prin urmare, este puţin probabil ca apa care s-a scurs să ajungă în mare", a precizat el. Distanţa dintre rezervor şi coastă este de ordinul a 700 de metri.
Apa, deşi epurată de cesiu radioactiv, rămâne contaminată cu radionucleide care emit raze beta. Tepco susţine că a măsurat o radioactivitate de 230.000 de becquerel de stronţiu şi alţi emiţători de raze beta pe litru.
"Scurgerea a fost stopată iar noi suntem pe cale să recuperăm apa care s-a scurs şi pământul contaminat", a precizat purtătorul de cuvânt.
Nu trece o zi fără să se descopere probleme mai mult sau mai puţin grave la centrala Fukushima Daiichi, devastată de un tsunami la 11 martie 2011.
Accidentul a generat o situaţie inedită, cu patru reactoare foarte avariate şi emisia unor cantităţi mari de elemente radioactive în aer, sol şi apă în regiune.
Printre problemele imediate cu care se confruntă autorităţile, gestionarea apei contaminate, care s-a acumulat în subsolul instalaţiei şi într-o mie de rezervoare gigantice este una dintre cele mai dificile, pentru care nu s-a găsit o soluţie până în prezent.
În plus, termometrul din partea inferioară a cuvei sub presiune a reactorului 2 s-ar fi defectat miercuri din cauza unui scurt-circuit în cadrul unei operaţiuni de mentenanţă, a precizat agenţia Kyodo, ceea ce lasă unul singur funcţional din cele nouă iniţiale.