„Mă tem să vorbesc despre Piaţa Tiananmen”. La 25 de ani de la masacru, chinezii încă n-au voie să vorbească despre protestele pro-democraţie
0
Aparatul comunist de cenzură s-a pus în mişcare cu mult înainte de data la care restul lumii, fără China, a comemorat 25 de ani de la înăbuşirea violentă a protestelor pro-democraţie din Piaţa Tiananmen. Organizaţiile pentru respectarea drepturilor omului susţin că zeci de persoane au fost interogate, reţinute sau plasate în arest la domiciliu astfel încât să nu poată organiza nicio acţiune de comemorare în Beijing.
În China, brutalitatea cu care Beijingul a intervenit pentru a suprima „incidentul de la 4 iunie”. „Incidentul” era, de fapt, un amplu val de proteste anticomunism. Peste un milion de chinezi au fi participat la mişcare. 4.000 dintre ei au fost ucişi, alte aproape 2.000 au fost arestate.
25 de ani mai târziu, aparatul de cenzură chinez interzice menţionarea acestei date. Pe Sina Weibo, cel mai popular sistem de microblog din China, data de 4 iunie a fost întotdeauna cenzutată, la fel 4 iunie 1989, precum şi „64“ - iunie 4 - , „0604“, „06.04“ şi mai nou cifra „25“ (aceasta este cel de-al 25-lea an de la masacru). Mai mult, până şi cifra „35“ deoarece 4 iunie este numit pe internet, de asemenea, „35 mai”, pentru a scăpa de cenzură.
Organizaţiile pentru drepturile omului spun că peste 50 de persoane au fost interogate sau reţinute pentru a nu organiza acţiuni de comemorare. „Saltă oameni de peste tot”, spune Liu Shihui, avocat specializat în drepturile omului. Potrivit acestuia, în ultima perioadă în China s-a derulat cea mai amplă operaţiune de verificare a activiştilor din 2011 încoace, când autorităţile se asigurau că Primăvara Arabă nu le va da idei chinezilor. Guvernul a început să întrerupă accesul la Google, de la simple căutări în motorul de căutare la serviciul Gmail.
Într-un editorial publicat în „Foreign Policy”, un chinez care locuieşte acum în SUA explică de ce, chiar şi acum, se teme să vorbească despre protestele din Piaţa Tiananmen. Din cauza posibilelor represalii din partea guvernului chinez, autorul a decis să-şi păstreze anonimatul.
Mă tem să vorbesc despre Piaţa Tiananmen
„Incidentul 4 Iunie”
Manifestaţiile pro-democraţie din Piaţa Tiananmen au fost organizate de studenţi, însă chinezi din toate straturile sociale - în special muncitorii din fabrici - au rezonat cu mesajul acestora şi au ieşit în Piaţa Tiananmen, cerând democraţie chiar sub potretul înalt de şase metri al lui Mao Zedong.
Protestele au început în aprilie 1989, declanşate de moartea lui Hu Yaobang, fost secretar-general al Partidului Comunist Chinez, cu viziuni liberale reformatoare. El fusese înlăturat de la putere de comuniştii convinşi ai paridului, care l-au acuzat că a pierdut direcţia. Studenţii de la Universitatea din Beijing s-au strâns în Piaţa Tiananmen pentru a-l plânge pe Hu Yaobang.
Fostul lider era apreciat tocmai pentru că nu se temea să conteste politicile partidului şi să vorbească chiar de problemele societăţii chineze. S-a plâns de inflaţie, de perspectivele de carieră limitate pentru chinezi, despre corupţia din cercurile înalte ale partidului. De la jelirea acestuia, mulţimea din piaţă a trecut la nemulţumiri. Tinerii cereau tragerea la răspundere a guvernului, libertatea presei, libertatea de exprimare, redarea muncitorilor controlul asupra industriei.
Ei au continuat să revină în Piaţă, unii nu plecau deloc. Au instalat corturi, au ridicat o statuie pe care o numeau „Spiritul Democraţiei” chiar sub ochii lui Mao. Mişcarea a coincis însă şi cu o luptă acută de putere în interiorul Partidului Comunist Chinez. Vidul de putere a însemnat că liderii nu puteau ajunge la un consens cu privire la planul de acţiune faţă de proteste. De aceea protestatarilor li s-a îngăduit să rămână atât de mult timp în Piaţa Tiananmen şi să strige pentru democraţie.
La apogeul protestelor, în Piaţă se strânseseră în jur de un milion de persoane. Până la jumătatea lunii mai, protestele se extinseseră, la o scară mai restrânsă, în aproximativ 400 de oraşe chineze. Greva foamei în care intraseră studenţii impulsionaseră solidaritatea chinezilor.
Pe 20 mai, în Piaţa s-a declarat Legea Marţială. 300.000 de soldaţi au fost mobilizaţi în Beijing.
În noaptea de 3 spre 4 iunie, armata a intrat cu tancurile peste protestatari.
Fac parte din generaţia jiulinghou: cei aproximativ 135 de milioane de chinezi născuţi în anii 1990. Ştim să umblăm pe net, ne plac filmele vestice şi muzica pop şi suntem viitorii lideri ai Chinei. Şi ne-am născut după masacrul care a avut loc pe 4 iunie 1989 în Piaţa Tiananmen, când armata Partidului Comunist au năvălit în piaţa centrală din Beijing pentru a face ordine în rândul protestatarilor pro-democraţie, ucigând şi rănind sute sau mii de oameni. A fost un moment de răscruce în istoria Chinei. Cu toate acestea, foarte mulţi din generaţia asta nu ştiu aproape nimic despre el - iar cei care ştiu se tem să discute despre asta.
Am crescut în China anilor 1990 şi am avut mereu impresia că la conducerea Republicii Populare Chineze s-au aflat doar trei oameni: Mao Zedong, părintele fondator, Deng Xiaoping, arhitectul reformelor economice aplicate în anii 1980, şi Jian Zemin, preşedintele în acea perioadă. Aceştia erau liderii scrişi în manualele mele de istorie, invocaţţi în articolele din ziare, ridicaţi în slăvi seara, la televizor.
Nu am gândit niciodată să contest aceste informaţii până când, în clasa a VII-a, unul dintre profesori ne-a spus că unii dintre liderii noştri au fost „şterşi” din memoria noastră recentă, ostracizaţi pentru că au fost empatici cu protestatarii studenţi care au cerut reforme democratice. Îmi amintesc exact că a spus că totul „s-a deteriorat rapid” pe 4 iunie 1989, când forţele militare au intrat în piaţă şi „cel puţin câteva sute de studenţi au murit”.
Am simţit cum se schimbă istoria în faţa mea. În acea noapte, am mers acasă şi mi-am întrebat părinţii despre asta. Mi-au aruncat o privire plină de dezaprobare şi mi-au spus că a fost rezultatul unei „lupte pentru putere la vârf”. Am căutat pe internet, care părea mai puţin cenzurat decât acum, dar n-am putut găsi informaţii de calitate în limba chineză despre incident, iar eu ştiam atunci doar chineză. Abia când am trăit câţiva ani în Statele Unite şi am început să vorbesc fluent engleza am descoperit mai multe informaţii din corespondenţele jurnaliştilor străini, manualele americane de istorie şi din memoriile lui Zhao Ziyang, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, care a fost plasat în arest la domiciliu pentru că a fost empatic cu protestatarii.
Diferenţa-cheie între revolta din Piaţa Tiananmen şi alte subiecte politice sensibile în China este că despre Tiananmen nu se vorbeşte la nivel oficial. De exemplu, chiar dacă statul împiedică discuţiile în detaliu despre Revoluţia Culturală din 1966-1967, o perioadă tulbure a politicii, când intelectuali din toată ţara au fost persecutaţi, evenimentele sunt redate în manuale şi în filme, examenele din liceu şi facultate conţin întrebări despre asta.
Protestele din 1989 din Piaţa Tiananmen, de cealaltă parte, nu sunt descrise în manuale, nici măcar prin informaţii trunchiate. Baidu Baike, Wikipedia Chinei, nu are o pagină despre anul 1989, iar numele şi locurile precum Zhao Ziyang şi Piaţa Tiananmen sunt blocate - temporar sau permanent - pe internetul chinez.
Mulţi dintre membrii generaţiei jiulinghou, predominant urbană, de clasă de mijloc, cu care mă întâlnesc aici, în SUA, îmi spun că au auzit despre incident de la profesori sau părinţi şi că este un subiect fascinant. În anii pe care i-am petrecut la o şcoală cu pretenţii dintr-o metropolă chineză, îmi amintesc trei episoade în care profesorii s-au abătut de la programa oficială şi ne-au vorbit, chiar dacă în termeni generali, despre incident. Unul dintre ei, profesor de istorie, a spus că este obligaţia lui să transmită informaţiile şi că plănuia să facă asta în fiecare an. Sunt convinsă că astfel de revelaţii nu s-au limitat la mine şi colegii mei. Cu siguranţă că ele se petrec şi în alte cercuri restrânse în şcoli din zona urbană din China.
Acest interes imens în interiorul generaţiei jiulinghou nu a evoluat în discuţii active, cu atât mai puţin în acţiuni. Nu toţi dintre noi cred că folosirea forţei asupra protestatarilor a fost greşită. Şi cu siguranţă nu toţi dintre noi credem că ar trebui să adoptăm democraţia occidentală în China. Dar, indiferent ce păreri avem, nu îndrăznim să vorbim public pe internet, la forumuri deschise sau chiar în discuţii private. Şi, din moment ce internetul este locul în care merge generaţia mea atunci când vrea să comunice, suntem privaţi în esenţă de şansa de a porni discuţii pe această temă.
Internetul a domolit orice tentativă de tratare a evenimentelor din Tiananmen în loc să le faciliteze. Chiar dacă internetul a dat naştere unui pluralism pe care China nu l-a mai înregistrat vreodată, el a făcut totodată ca tot ceea ce scriem, atât în spaţiul public cât şi în conversaţiile private, mult mai uşor de supravegheat. Înainte de era digitală, oficialii nu aveau abilitatea de a trage cu urechea la orice conversaţie. Dar acum, dacă postez ceva sensibil din punct de vedere politic, conversaţia este înregistrată digital. Totul devine parte a cazierului nostru permanent.
Ca membru privilegiat al generaţiei jiulinghou, care a avut acces la informaţii la care mulţi alţii nu au ajuns, vreau să accept responsabilitatea de a onora istoria şi de a marca cea de-a 25 comemorare a protestelor din Piaţa Tiananmen. Dar nu ştiu ce aş putea să fac. Nu ştiu nici măcar de unde să încep, din moment ce este imposibil de estimat câţi din generaţia mea cunosc subiectul, cu atât mai puţin ce ştiu despre el şi cum au aflat despre el.
În ultimii ani, muşţi dintre cei care au fost Gardienii Roşii ai lui Mao în timpul Revoluţiei Culturale şi-au cerut public scuze profesorilor şi vecinilor pe care i-au persecutat, stârnind discuţii la nivel naţional despre un subiect care, la un moment dat, era tabu. Nu sunt dornic să intru într-o polemică privind partea de care s-a aflat dreptatea pe 4 Iunie 1989, ci mai degrabă să prezint faptele istorice şi să discut despre cel mai bun viitor pentru ţara şi poporul nostru.
[<a href="//storify.com/elenadumitru22/tiananmen-25-de-ani-mai-tarziu" target="_blank">View the story "Tiananmen: 25 de ani mai târziu" on Storify</a>]
Se încarcă comentariile...
