Coreea de Sud şi-a extins zona de apărare aeriană, sfidând China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Sud a anunţat duminică extinderea zonei sale de apărare aeriană, ca răspuns la iniţiativa Chinei de la sfârşitul lunii noiembrie a crea un teritoriu asemănător, deşi a inclus zone revendicate de ţările vecine. Japonia, Coreea de Sud şi SUA au sfidat însă directivele Beijingului şi au survolat zona fără a notifica autorităţile chineze.

Noul spaţiu aerian sud-coreean include un recif scufundat, controlat de Seul, dar revendicat şi de China, precum şi multe alte zone care se suprapun cu spaţiul aerian de apărare al Chinei şi al Japoniei.

Kim Min-seok, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Seul a declarat că autorităţile locale vor discuta cu omologii lor ţările vecine pentru a evita conflictele asupra spaţiului aerian şi pentru a preveni eventualele confruntări serioase.

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, care a supravegheat evoluţia relaţiilor între ţările asiatice vecine, şi-a exprimat sprijinul faţă de iniţiativa Seulului. Autorităţile americane sunt de părere că spaţiul sud-coreean de apărare aeriană „evită confuziile sau ameninţările” care ar putea afecta activitatea „companiilor de transport aerian”, a spus Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului.

Anterior, Seulul a cerut Beijingului să îşi reevalueze zona de apărare aeriană nou înfiinţată deoarece se suprapune parţial şi cu spaţiul sud-coreean, însă autorităţile chineze s-au opus.

În schimb, Beijingul a anunţat că toate aeronavele care vor tranzita zona de apărare aeriană nou înfiinţată trebuie să se identifice şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor chineze, iar în caz contrar va aplica măsuri de securitate nespecificate. Cu toate acestea, SUA, Japonia şi Coreea de Sud au mobilizat avioane care au pornit în misiuni de recunoaştere deasupra spaţiului chinez, fără a notifica autorităţile chineze.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite