Ateshgah-Templul focului din Baku

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ateshgah, Templul focului din Baku (Azerbaidjan) este construit de hinduşi în secolul XVII
Ateshgah, Templul focului din Baku (Azerbaidjan) este construit de hinduşi în secolul XVII

Pasionaţii filmelor cu James Bond se vor fi mirat asupra unui amănunt prezent în episodul: „Lumea nu este de ajuns/The World is Nor Enough”. Teroristul interpretat de Robert Carlyle îşi întâlneşte complicii într-un loc secret din Baku unde pelerinii hinduşi obişnuiseră în trecut să venereze focul produs în mod natural de petrolul aflat în sol.

Amănuntul nu este o ficţiune (aprox. min. 47 din film), ci se referă la un fapt geografic cât se poate de real numit Ateshgah-Templul focului. Situat într-o suburbie a capitalei azere, templul respectiv ar fi fost construit în secolul XVII de către pelerini şi negustorii hinduşi ce glisau pe milenara Cale a Mătăsii. Mult timp a persistat eroarea cum că templul ar fi fost de fapt închinat lui Zoroastru, vechiul profet iranian/persan şi aceasta datorită unor inscripţii în limba pharsi ce ornamenta locaţia. Trebuie subliniat că numele locului vine chiar de la cuvintele persane  atesh- foc & gah- tron. Printre cei care au vorbit despre caracterul hindus al monumentului au fost britanicul James Forster (circa 1798) şi eruditul indian Sir Jivanji Jamshedji Modi (1854-1933), cunoscător al zoroastrianismului care ne-a lăsat o amplă descriere în 1925. În 1858 Alexandre Dumas tatăl a vizitat locul. Ţarul Alexandru III şi-ar fi alăturat şi el numele galeriei ilustre…. După 1872 statul rus a încetat să deţină monopolul asupra petrolului din Baku, privatizând industria locală, fapt ce a permis multor firme locale şi străine să exploateze situl. Printre acestea s-au numărat şi aceea a fraţilor suedezi Nobel, Ludwig şi Robert. „Nobel Brothers Oil Extracting Partnership” se va deschide în mai 1879. Din cauza supraexploatării locului, gazul ce alimenta focul de odinioară s-a stins, ceea ce înseamnă că flăcările de azi trebuie întreţinute artificial. În 1975 Templul Focului din Baku devine muzeu, iar în 2007 patrimoniu UNESCO. (alte surse dau 1998)

Zilele acestea, în intervalul 18 octombrie-30 noiembrie, Muzeul Ateshgah găzduieşte proiectul artistic “Invasion. Museum 2014”. Acesta se derulează sub patronajul Organizaţiei de Artă Contemporană YARAT şi propune interpretarea diferitelor motive de artă tradiţională azeră sub o viziune modernă.

Ce căutau pelerinii hinduşi în Caucaz?

Aparent bizar pentru ochiul privitorului, lucrurile se desluşesc dacă ne gândim că Drumul milenar al Mătăsii a fost un funicular intercultural care a creat legături între Europa, Africa de Est, Orientul de Mijloc şi cel Extrem.*

Pentru epoca modernă, comerţul inter-asiatic în care negustorii indieni au jucat un rol atât de important a fost favorizat de dinastiile timuride care au stăpânit India mogulă/mogulilor, Uzbekistanul şi Iranul sevafid. Favorizată şi de extinderea religiei musulmane, o piaţă vibrantă şi-a făcut loc din nordul Indiei până dincolo de Golful Persic. Un vârf al acestei perioade a fost făcut posibil de cvasi-simultaneitatea domniilor a trei conducători: mogulul/mughalul Akbar (1556-1605), savafidul Shah Abbas (1587-1629) şi turanicul uzbek Abd Allah Khan II (1551-1598; din dinastia Astarkhanidă, ai cărei membri erau cunoscuţi drept timurizii Toqaià 1599-1747). Împărtăşind o viziune pragmatic-tolerantă asupra comerţului ei au favorizat caravanele comerciale. (Din câte indică sursele istorice, cei mai privilegiaţi erau negustorii musulmani; urmaţi de cei hinduşi şi în cele din urmă de evrei şi armeni).

 Toate cele trei regiuni mai sus menţionate întreţineau o viguroasă producţie de bumbac, folosit pentru consum propriu sau pentru pieţele sau vestice. Ca diferenţă, Iranul sevafid excela în producţia de şofran şi mătase în timp ce punctele forte ale Indiei ţineau de indigo (produs de preţ la acea vreme), textile şi piper. Asia de sud este şi punctul de inflexiune al Occidentului expansionist cu fertilul Orient. Aici oraşul de coastă Goa a jucat un rol important în stabilirea primelor contacte dintre europeni- (portughezii fiind primii) şi lumea Oceanului Indian. Cu o populaţie de 250.000 de locuitori în secolele XVI-XVII, Goa era un contor de seamă şi un oraş de mărimea Parisului sau Antwerp-ului.

Chiar şi în secolul XIX când se presupune că Drumul Mătăsii decăzuse în importanţă ca urmare a comerţului maritim european, Sir Josiah Child estima cantitatea de textile dinspre India spre Imperiul Otoman ca fiind de cinci ori mai mare decât cea adusă pe mare de către englezi sau olandezi.

Nu trebuie uitat sub nicio formă comerţul cu cai atât de încărcat în relevanţă deopotrivă pentru transport cât şi pentru activităţile militare. Cunoscuţi pentru rezistenţa lor deosebită le efort, caii stepelor central-asiatice, precum cei din Uzbekistan şi Bactria se bucurau de o mare preţuire la curţile regilor indieni. La mijlocul secolului XVI, împăratului Babur i se aduceau anual între 7-10.000 cai din pieţele din Kabul! Spre mijlocul secolului XVII, François Bernier estima la 25.000 numărul anual al cailor cumpăraţi de indieni din zona uzbeckă. Alte surse ca Jean-Baptiste de Thavernier sau Jean de Thevenot dau chiar şi cifre mai mari pentru acelaşi capitol.

Relaţiile indo-ruse iau amploare după cucerirea hanatului de Astrahan de către ţarii moscoviţi în 1556. Totuşi de abia la începutul secolului următor (circa 1610) primii negustori indieni, afgani şi persani vor penetra spaţiul Asiei Centrale, Moscovei şi Caucazului. Relaţia a căpătat un caracter mai degrabă asimetric, agenţii comerciali orientali fiind mult mai activi decât cei ruşi. Comunităţile indiene vor ajunge adânc până în Caucaz, nord-estul Transoxianei (actualul Azerbaijian) şi chiar nordul Arabiei. Comunitatea acestora va cunoaşte însă un declin după 1730 pe fondul general al dezagregării Imperiului Moghul, atacurilor asupra subcontinentului venite de la  tribalii afgani şi comerţului european în Oceanul Indian. Astfel, dacă la 1722 valoarea comerţului cu mătase dinspre Iran spre Caucaz se cifra la circa 230.000 ruble anual, în 1758 acelaşi comerţ scade la 30-40.000 ruble pe an. Ca pondere în comerţul exterior al Rusiei, negustorii indieni care reprezentau 30% din acesta menţionat, vor cunoaşte un declin de peste 20%.

 Declinul economic al Indiei în secolul XIX şi preluarea vechilor contoare de către britanici nu va lichida total influenţa hindusă în zona Asiei Centrale şi Golfului Persic. Cert este ca ea se va reface înfloritor în secolul XX mai ales după independenţă. Numeroase firme indiene implicate în construcţii, infrastructură sau petrol sunt mărturie. O dovadă este masiva acţiune desfăşurată de aviaţia indiană în 1991 în timpul Războiului din Golf care a transportat 100.000 de conaţionali ce lucrau în Irak şi ţările vecine acestuia înapoi acasă, pentru a-i proteja de conflict.

   

BIBLIOGRAFIE

-Stephen Frederic Dale, Indian merchants and Eurasian trade, 1600-1750, Cambridge University Press, Cambridge, New York, 1994

-A.R.Disney, Twilight of the Pepper Empire. Portughese Trade in Southwest India in the Early Seventeenth Century, Harvard University Press, Cambridge, London, 1978

-Thomas Blom Hansen, The saffron wave: democracy and Hindu nationalism in modern India, Princeton University Press, 1999

-Miriusif Mirbabayev, Concise History of Azerbaijan Oil, 3rd edition, Baku, 2010, http://socar-aqs.com/files/uploader/eng.pdf

-Scott Cameron Levi, The Indian diaspora in Central Asia and its trade, 1550-1900, BRILL, 2002

-Gijsbert Oonk, Global Indian diasporas: exploring trajectories of migration and theory, Amsterdam University Press, 2007

-Dr. Sir Jivanji Jamshedji Modi, My Travels Outside Bombay, Iran, Azerbaijan, Baku, Translated by Soli Dastur, copyright © 2004, http://www.avesta.org/modi/baku.htm

-Sultan Shahin, India's saffron sums don't add up, Asia Times online, September 5, 2001, http://atimes.com/ind-pak/CI05Df01.html

- Baku's biggest museums to host exhibition within “Invasion. Museum 2014” project, Trend, 17 OCTOBER 2014, http://en.trend.az/azerbaijan/society/2323238.html   


* Un documentar foarte temeinic despre Drumul Mătăsii, cu titlul omonim a fost difuzat la televiziunea japoneză şi nu numai pe parcursul anilor ’80. The Silk Road, cu o durată de 600 de minute şi un cost de mai multe milioane de dolari a fost creat în anii ’70 ca o coproducţie între concernul media nipon NHK Tokushu şi China Central TV.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite