VIDEO Se pregăteşte un nou sezon al serialului „Umbre“ la HBO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul al doilea al serialului original HBO Europe, produs în România, „Umbre“, va avea premiera anul acesta la HBO. Primul sezon al serialului, care a avut premiera în decembrie 2014, s-a bucurat de un succes incontestabil în rândul publicului, reuşind să devină cea mai apreciată producţie HBO realizată în România.

Finalul primului sezon îl surprinde pe Relu în momentul în care, pentru a scăpa din situaţia complicată în care se află, face o înţelegere cu Toma – capul mafiei constănţene – ca să-l lichideze pe Căpitanu’. Dar odată ce află că fiica sa, Magda, aşteaptă un copil cu Teddy, fiul Căpitanului, va mai putea Relu să-şi păstreze promisiunea şi ce consecinţe vor avea deciziile sale? Pentru a face lucrurile şi mai complicate, în ecuaţie apare un nou jucător – Emilian – un poliţist cu personalitate volatilă, care are alibiul legii pentru a comite fapte ilegale. Când lucrurile par să scape definitiv de sub control, din Spania vine Nicu, fratele Căpitanului şi adevăratul cap al lumii interlope bucureştene.   

Cel de-al doilea sezon al serialului „Umbre“ este scris integral de regizorul şi scenaristul Bogdan Mirică, care, alături de Igor Cobileanski, semnează şi regia ambelor sezoane ale serialului „Umbre“. Bogdan Mirică revine în forţă în 2017 cu noul sezon din acest serial, după ce anul trecut a câştigat premiul FIPRESCI al secţiunii „Un certain regard“, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes cu debutul său în lungmetraj – „Câini“.

image

Şerban Pavlu revine în rolul lui Relu din serialul „Umbre“ FOTO HBO / Adi Marineci

Cel de-al doilea lungmetraj scris şi regizat de Igor Cobileanski, „Afacerea Est“, a fost lansat în cinematografele din România în toamna anului trecut. Filmul a câştigat în luna noiembrie trei premii importante la Festivalul de Film Tallinn Black Nights.

Ca şi la primul sezon, imaginea poartă semnătura lui Andrei Butică, director de imagine pentru lungmetraje precum Poziţia copilului (regia Călin Peter Netzer), Câini (regia Bogdan Mirică) sau Toată lumea din familia noastră (regia Radu Jude). Din partea HBO Europe, producătorii executivi sunt Antony Root, Wayne Henry şi Steve Mathews, iar Alina David este producător. Muzica este semnată de Adam Balasz, care a realizat coloana sonoră a peste 30 de filme şi are o vastă experienţă în producţia muzicală. Serialul este bazat pe Small Time Gangster, un format creat de Boilermaker Burberry şi licenţiat de DRG Formats.

Primul sezon al serialului HBO este disponibil pe HBO GO.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite