România TV, scrisoare către CNA după ce Jucan a spus că trei posturi „promovează ştiri“: „Înainte să vă simţiţi ofensaţi, analizaţi-vă modul în care faceţi presă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România TV a trimis CNA o scrisoare în care solicită lista televiziunilor care difuzează ştiri false, după scrisoarea adresată de Valentin Jucan. Membrul consiliului a reprezentat un punct de discuţie în emisiunea „Ultimul Cuvânt“, de la B1 TV.

Postul de ştiri România TV cere explicaţii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce Valentin Jucan, membru al consiliului, a adresat o scrisoare deschisă în care spunea, printre altele, că „publicul din România a asistat la una dintre cele mai josnice campanii de manipulare mediatică, desfăşurată exclusiv în favoarea unor anumiţi politicieni“.

Postul de ştiri România TV, ofensat de acuzele lui Jucan

Acelaşi Jucan a mai scris că „exceptând două posturi de televiziune de ştiri, constat că toate celelalte posturi au promovat ştiri şi dezbateri false, trucate, având ca unic scop asigurarea protecţiei patronilor politici sau a finanţatorilor, toţi aflaţi în dificultate din punct de vedere al justiţiei“, dar fără a nominaliza un post de televiziune.

În replică, România TV a trimis o scrisoare la CNA în care cere clarificare a două aspecte: dacă scrisoarea semnată de Jucan reprezintă punctul de vedere al instituţiei, cerându-i, totodată, lui Jucan să prezinte lista televiziunilor care „promovează ştiri şi dezbateri false în această perioadă“. Adresa televiziunii este concepută într-o notă dramatică, acuzând gravitatea informaţiilor prezentate de Jucan, cel care, spune postul de televiziune, aduce „atacuri directe la însăşi libertatea de expresie şi la democraţie indiferent la ce post de televiziune se referă“.

România TV solicită „în numele jurnaliştilor recunoscuţi pentu meseria onestă pe care o practică şi scoşi în afara societăţii de un demnitar al statului român“ lista televiziunilor care difuzează ştiri false şi precizarea dacă toţi membrii CNA aderă la comunicatul lui Jucan. Motivaţia România TV este aceea că a trimis această adresă pentru că a fost unul dintre destinatarii comunicatului.

scrisoare rtv

Scrisoarea adresată de România TV către CNA FOTO Facebook/Valentin Jucan

Jucan s-a referit la Antena 3, B1 TV şi la România TV

La solicitarea site-ului reportervirtual.ro, Valentin Jucan a specificat că în scrisoare se referă la Antena 3, B1 TV şi la România TV, excepţiile identificate fiind Realitatea TV şi Digi24. „Cele două excepţii sunt Digi 24 şi Realitatea TV. Celelalte posturi care au avut această campanie anti-justiţie sunt Antena 3, România TV şi B1 TV. Primele două au o motivaţie politică, în timp ce B1 TV are o motivaţie economică. S-a încălcat inclusiv legea audiovizualului“, a precizat el. Jucan spună că de la cercetarea lui Victor Ponta de către DNA, „aceste televiziuni au avut o campanie împotriva justiţiei“.

„Înainte să vă simţiţi ofensaţi, analizaţi-vă modul în care faceţi presă“

„Domnilor de la RomâniaTV, faceţi parte din categoria televiziunilor care manipulează şi permit atacuri la adresa justiţiei. Înainte de a vă simţi jigniti, vă rog citiţi raportul Departamentului de Stat al SUA, publicat ieri. Chiar si pe site-ul propriu, RomaniaTV trunchiaza prezentarea raportului Departamentului de Stat american, eliminand pasajele deranjante. Spuneţi că nu manipulaţi?

În ceea ce priveşte B1 TV: referitor la modul în care a permis mai multor invitaţi să îşi desfăşoare atacurile la adresa procurorilor şi judecătorilor, amintesc faptul că emisiunea în care a fost prezent Traian Băsescu a fost amendată de CNA tocmai din acest motiv. Mai mult, in emisiunea domnului Striblea din 24 iunie, am asistat la show-ul domnului Sebastian Ghiţă - într-adevăr fostul angajator al lui Striblea la RomâniaTV - un show de acuzaţii şi atacuri la adresa justiţiei, în care moderatorul cel mult s-a mirat. Probe minime ale acuzaţiilor, altădată, poate când va mai avea chef domnul Sebastian Ghiţă, nu atunci când prevede legea, adică în timpul formulării lor.

În ceea ce priveşte tema finanţării postului, indic două informaţii publice: Chiliman - bani din mită şi Vanghelie - bani din mită. DOMNILOR, ÎNAINTE DE A VĂ SIMŢI OFENSAŢI, ANALIZAŢI-VĂ MODUL ÎN CARE FACEŢI PRESĂ. ESTE OFENSATOR IN PRIMUL RÂND FAŢĂ DE ROMÂNI, PUBLICUL DUMNEAVOASTRĂ“, a mai scris Valentin Jucan pe pagina sa de Facebook.

Valentin Jucan, subiect de discuţie după adresarea scrisorii

Pe de altă parte, scrisoarea lui Valentin Jucan a reprezentat un punct de plecare pentru o serie de discuţii care l-au vizat în emisiunea „Ultimul Cuvânt“, moderată de Cătălin Striblea, la B1 TV. Jucan, care n-a fost prezent în platou şi nici pe telefon, a fost întors pe toate feţele, inclusiv prin comentarea CV-ului său. Cătălin Striblea a precizat că Jucan a fost sunat, însă acesta trebuia să ajungă la Cluj cu avionul şi a anunţat că va intra prin telefon după ora 22:00. Ulterior, Jucan n-a mai intrat prin telefon, iar Striblea n-a mai deschis subiectul până la finalul emisiunii. Ulterior, Jucan a fost luat în primire şi în deschiderea emisiunii lui Radu Banciu, care a urmat după Cătălin Striblea.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite