Prima TV trăieşte „La Limită“: Ce face diferenţa dintre viaţă şi moarte într-un accident rutier
0
De luni, 13 iunie, la Prima TV, telespectatorii pot urmări, începând cu ora 20.30, emisiunea de educaţie rutieră „La Limită“, realizată de Iulia Mărginean.
„La Limită“ este o emisiune care prezintă cazuri reale, întâmplări nefericite şi motivele pentru care acestea se petrec. Dincolo de impactul emoţional pe care accidentele rutiere le au în viaţa oricărui om, emisiunea doreşte să prezinte într-un mod educativ lanţul de întâmplări care duc la adevărate tragedii şi, mai ales, cum pot fi acestea preîntâmpinate.
„Este o emisiune reality care arată cât de importante sunt primele clipe în orice intervenţie medicală, arată că toate evenimentele sunt o înşiruire de factori, fapte şi întâmplări. Ca într-un lanţ. Dacă o verigă ar lipsi, finalul ar fi altul. Să zicem că un şofer, care are permisul de nici trei zile, nu ar produce vreun accident dacă ar adapta viteza la condiţiile de drum şi dacă ar înţelege că experienţa de şofer poate face diferenţa între viaţă şi moarte“ spune Iulia Mărginean.
Scopul emisiunii este acela de a trage un semnal de alarmă privind modul în care se produc multe accidente rutiere şi ce efecte au acestea asupra corpului uman extrem de fragil. România ocupă ruşinosul loc doi în UE, la numărul de decese care au loc în urma accidentelor rutiere iar Iulia Mărginean, realizatoarea emisiunii spune: „Noi vrem să schimbăm asta! Prin educaţie rutieră şi prin empatie. Vrem să atragem atenţia prin acest gen de emisiuni, prin reportaje, că orice accident poate fi prevenit“.
Despre cum se poate face diferenţa între viaţă şi moarte, despre motivele pentru care se moare pe străzile din România, urmăreşte în fiecare luni în emisiunea „La Limită“, de la 20.30, la Prima TV.