Posturile de televiziune care vor face parte din lista „must carry“ în 2017: cabliştii sunt obligaţi să preia şi canale cu 5 telespectatori

Posturile de televiziune care vor face parte din lista „must carry“ în 2017: cabliştii sunt obligaţi să preia şi canale cu 5 telespectatori

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a stabilit lista posturilor de televiziune care trebuie retransmise obligatoriu („must carry“) în 2017 de toţi operatorii de cablu din România, între care se numără atât Antena 1, cu un indice annual de audienţă de 573.544.000 de telespectatori în 2016, cât şi Telestar 1, cu un indice anual de audienţă de 5 telespectatori.

Cabliştii au obligaţia, conform legii, să-şi actualizeze grilele de programe care să includă posturi libere la retransmisie în termen de 30 de zile de la data publicării listei must carry pe site-ul CNA, fapt care se va întâmpla astăzi.

Totuşi, unii dintre membrii CNA au considerat că lista ar trebui să fie redusă, având în vedere că există şi televiziuni „care nu-şi justifică existenţa“.

„Mi se pare inadmisibil să obligăm o companie de cablu să transmită pe cablu o televiziune care are un telespectator sau 139 de telespectatori. În felul ăsta, legea a încurajat existenţa unor televiziuni care nu-şi justifică existenţa. Să obligi un radiodifuzor, în loc să aibă libertatea să aleagă un post local sau un post regional care are mult mai mulţi telespectatori şi o mult mai mare audienţă în zona în care difuzează, să transmită o televiziune la care nu se uită nimeni. Nu noi, legislaţia (…) Sper ca anul viitor să se rezolve acest lucru şi «must carry» să mai ţină cont şi de faptul că «must» ar trebui să fie un «must» pentru interesul public“, a explicat Radu Bogdan Herjeu, citat de agenţia News.ro.

De aceeaşi părere a fost şi Gabriel Tufeanu, care a glumit spunând că şi teletextul va face parte din lista „must carry“. „Nu se poate aşa ceva. Şi noi dorim ca televiziunile să aibă un nivel. Păi, cum să fie dacă toată lumea e în «must carry»? Şi teletextul o să fie în «must carry». Propun concret să trimitem un amendament, să propunem modificarea articolului 82 din 504 şi să aprobăm, să cerem un «must carry» real“, a precizat Tufeanu.

Declaraţiile celor doi vin în contextul în care în lista must carry intră televiziuni precum TeleStar, un post care anul trecut, la nivel naţional, a avut o medie de 5 telespectatori, şi eStrada, care a avut o medie de 139 de telespectatori, potrivit cifrelor Kantar Media, publicate de Paginademedia.ro

Serviciile de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, care vor face parte din lista „must carry“ în 2017 sunt:

Antena 1, Kanal D, România TV, Antena 3, Naţional TV, Prima TV, Antena Stars, B1 TV, Digi 24, Realitatea TV, Favorit TV, Happy Channel, Kiss TV, Taraf TV, Trinitas, ZU TV, U TV, Music Channel, National 24 Plus, TV H, Inedit TV, Hit Music, Neptun TV, Speranţa TV, Naşul TV, Alfa Omega Tv, Credo TV, Travel Mix, eStrada TV şi Telestar 1.

Din lista televiziunilor „must carry“ vor face parte şi posturile publice TVR 1, TVR 2, TVR 3, precum şi studiourile teritoriale Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

La listă se adaugă şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte: TV5 şi Moldova 1, care a fost amânat până la rezolvarea de către Compania „Teleradio-Moldova“ a problemelor ce vizează transmisia programului Moldova 1 pe teritoriul României.

citeste totul despre: