O copilă de 15 ani a uimit juriul X Factor: „Atingi note pe care le mai atingea Mariah Carey în zilele ei bune“ VIDEO
0Doiniţa Ioniţă, în vârstă de 15 ani, a impresionat în cea mai recentă ediţie „X Factor“ cu vocea sa de privighetoare care a fost comparată cu a cântăreţei americane Mariah Carey, mai ales că tânăra se laudă că poate atinge patru octave pe claviatură, performanţă rar întâlnită.
„Am venit la X Factor cu speranţa că îl voi câştiga, chiar cred că pot. Iar apoi, visul meu cel mai mare este să ajung să cânt pe Broadway“, a spus Doiniţa pe scena X Factor.
Momentan atinge patru octave pe claviatură, însă Doiniţa are visuri măreţe şi a afirmat că îşi propune ca într-un an sau doi să le atingă pe toate cele opt. Copila a fost imediat comparată cu Mariah Carey, unul dintre cântăreţii cu cea mai mare amplitudine vocală, atingând cinci octave.
Doiniţa Ioniţă a cântat marţi seară piesa „Loving You“ (Minnie Riperton). „A venit Mariah!“, a fost replica instantanee a Deliei de la finalul interpretării, iar Carla’s Dreams a continuat cu aprecierile, spunând: „Eu nu ştiu ce să spun decât că eşti absolut specială“. „Eşti o voce fenomen! Atingi note pe care cred că le mai atingea Mariah Carey în zilele ei bune“, a adăugat Delia.
Şi Horia Brenciu a fost impresionat de prestaţia adolescentei: „Ai stârnit imaginaţia fiecărui membru al juriului şi abia aştept să te văd în Boot Camp!“, a exclamat showman-ul.
Doiniţa a mers mai departe în concurs cu patru răspunsuri pozitive, iar la câteva ore după difuzarea emisiunii, a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj în care mulţumeşte pentru susţinerea pe care o are.
Doiniţa Ioniţă a câştigat în trecut şi trofeul „Next Star“, emisiune difuzată tot la Antena 1. Ulterior, tânăra a cântat la Festivalul de Film de la Cannes şi la Săptămâna Modei din New York.