Naşul TV, amendat de CNA pentru „vindecări prin rugăciune“: „Producţia nu are ce căuta pe niciun post“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un membru CNA  a fost de părere că astfel de derapaje ar trebui sancţionate cu amendă maximă FOTO Naşul TV
Un membru CNA  a fost de părere că astfel de derapaje ar trebui sancţionate cu amendă maximă FOTO Naşul TV

Postul Naşul TV a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru o emisiune în care au fost prezentate cazuri de vindecări miraculoase prin rugăciune.

În urma unei reclamaţii, membrii CNA au analizat ediţia emisiunii „Timpurile actuale“, difuzată de Naşul TV pe 25 septembrie, şi au decis să amendeze postul cu 50.000 de lei, potrivit News.ro.

„Minute bune au apărut unii cu Catedrala Credinţei, unde arată cum vindecă într-o sală oameni cu tot felul de probleme... Vindecă printr-o rugăciune sau pun nişte picături în palmă (…) Luaţi măsuri ca oamenii vulnerabili să nu mai fie păcăliţi“, se arată în sesizarea către CNA.

Potrivit raportului de monitorizare al forului audiovizual, pe parcursul emisiunii s-au făcut prelegeri şi rugăciuni pentru vindecare ţinute de trei preoţi şi declaraţii ale unor persoane care au susţinut că s-au vindecat prin participarea la slujbe. 

De asemenea, s-au făcut referiri la metode de vindecare prin rugăciune, prin folosirea unor obiecte precum: „trandafirul minunilor“, o batistă care preia durerea bolnavului, apa sfinţită dintr-un pahar, ungerea cu ulei sau mir, haine sau fotografii aduse la slujbă pentru a fi vindecat posesorul acestora.

Mai grav, unele dintre persoanele care au afirmat că s-au vindecat prin rugăciune au spus şi că au renunţat la tratamentul medicamentos sau la controalele medicale.

Gabriel Tufeanu, membru CNA, a spus că din punctul său de vedere, astfel de programe nu au ce căuta pe niciun post de televiziune şi difuzarea lor este sancţionabilă cu amendă maximă, de 200.000 de lei. Totuşi, s-a adus în discuţie şi faptul că Naşul TV are o audienţă foarte mică şi s-a propus ca peste o lună să fie monitorizată din nou televiziunea Naşul TV.

 

 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite