Mihai Trăistariu, printre concurenţii unei emisiuni de la Antena 1 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Mihai Trăistariu (41 de ani) ar urma să concureze într-una dintre emisiunile de forţă ale postului Antena 1.

„Te cunosc de undeva“, show-ul transformărilor de la Antena 1, revine în curând pe micile ecrane cu al 13-lea sezon, iar în ultimele zile au fost vehiculate mai multe nume de vedete care ar urma să apară în concurs. 

Surse din interiorul postului au confirmat pentru click.ro că unul dintre viitorii concurenţi ar putea fi Mihai Trăistariu. Artistul a participat ultima oară la o emisiune TV în 2015, la reality- show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici“, de la Pro TV.

Un alt concurent în viitorul sezon ar fi Connect-R (35 de ani), pe numele său adevărat Ştefan Mihalache, fost membru al juriului în emisiunea „Next Star“ de la Antena 1, prezentată de Dan Negru. 

image

Connect-R FOTO Facebook 

Primul concurent ales pentru show-ul Antenei 1 ar fi actorul Romică Ţociu, în vârstă de 56 de ani. În plus, potrivit sursei citate, Romică Ţociu ar putea face echipă cu colegul şi prietenul de-o viaţă, Cornel Palade (66 de ani). 

Filmările pentru sezonul al 13-lea „Te cunosc de undeva“ ar trebui să înceapă la sfârşitul lunii august, când se va reuni echipa emisiunii. Producătorii au început negocierile cu vedetele care vor participa în acest nou show. 

Potrivit aceloraşi surse, componenţa juriului va rămâne neschimbată - cântăreţii Andreea Bălan, Ozana Barabancea, Aurelian Temişan şi actorul Andrei Aradits. 

   

Cântăreţul Alin Pascal, în vârstă de 36 de ani, a fost desemnat marele câştigător al celui de-al 12-lea sezon „Te cunosc de undeva“, cu o transformare spectaculoasă în duhul lămpii din musicalul „Aladdin“. Premiul în valoare de 15.000 de euro câştigat de artist a fost donat unui caz umanitar.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite