Joc de pisici cu TVR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul TVR  FOTO Adevărul
Sediul TVR  FOTO Adevărul

Că dl. Stelian Tănase se prezintă în Wikipedia a fi mai împopoţonat cu titluri şi competenţe decât conul Zaharia Trahanache e problema domniei sale.

Că respectivul nutreşte dorinţa de a fi perceput de cei din jurul său drept o personalitate renascentistă bântuind prin secolul al XXI lea -  aceeaşi Wikipedie zice că actualul şef al TVR ar fi scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, realizator de televiziune şi analist politic, poate chiar şi preşedinte al Comitetului de bloc- e iarăşi o opţiune ce îi aparţine în întregime d-lui Tănase.

Că de câteva luni încoace acelaşi Stelian Tănase a ales să joace rolul fecioarei pure, neînţelese, demne şi sacrificate în cea mai lamentabilă telenovelă cu putinţă, telenovelă al cărei titlu ar putea fi Mala guvern, e iarăşi o problemă de alegere, de gust. Poate că e şi o problemă de stilistică. Stilistica felului în care un om odinioară respectat, pe ale cărui scrieri le-am citit şi comentat, a decis să îşi trăiască ultima parte a vieţii. Fără doar şi poate, stilistica anilor în care fiecare dintre noi îşi pregăteşte ieşirea din scenă e tot o chestiune de ordin strict personal.

Mai puţin, ba chiar deloc personal, e faptul că telenovela despre care vorbeam mai sus se toarnă pe banii TVR. Adică pe bani publici. Pe orele şi minutele de emisie ale instituţiei în cauză. Ore şi minute care costă şi al căror preţ nu este achitat de dl. Stelian Tănase din buzunarul personal. Falsa dezbatere de luni seara de la TVR, din spaţiul compromisei emisiuni Vorbeşte liber! în care vreo trei susţinători, unii contra-cost şi a unor mănoase contracte de colaborare, s-au făcut că vorbesc despre starea presei româneşti când, de fapt, sub bagheta bleagă, fără nerv şi fără har a aprodului tănăsist Sorin Avram, i-au cântat ode sponsorului lor  personal, intră fără probleme în antologia ruşinii. Nu, din păcate, nu a ruşinii d-lui Tănase şi a salvatorilor săi, aşa cum ar fi firesc, ci în cea a ruşinii SRTV. Încă o dată siluită de capriciile şi orgoliile minuscule ale unui şef trecător şi ale servanţilor săi din interes.

Dar nu despre dimensiunile imoralităţii d-lui Stelian Tănase şi ale comilitonilor şi ţuţerilor domniei-sale intenţionez să mă ocup în însemnările mele de azi. Ci, iarăşi şi iarăşi, de iresponsabilitatea parlamentarilor, a politicienilor care nu vor să facă absolut nimic pentru adevărata salvare a TVR şi autentica ei depolitizare.

Amestecatul şi din ce în ce mai puţin credibilul PNL nu convinge pe nimeni în privinţa bunelor sale intenţii, tergiversând discutarea Rapoartelor de activitate ale C.A. ale SRTV pe anii 2013 şi 2014. Două documente întocmite de două Consilii de Administraţie diferite. Documente ce demonstrează că TVR merge din rău în mai rău. Că datoriile cresc, că nu există nici cea mai mică speranţă că acestea vor fi vreodată plătite. Că agreaţii politic recompensaţi pentru tot felul de servicii cu un post la vârful ori în sinecuri din CA-ul SRTV nu se descurcă şi că nu fac decât să amplifice dezastrul.

Atât de compromisul PSD cu preşedintele său cu tot nu pot convinge nici ei că schimbând o conducere cu alta fac vreun bine instituţiei din Calea Dorobanţi. Nu vor să îşi facă bine decât loc înşişi încercând să impună un PDG care să le execute ordinele, maximizându-şi astfel controlul politic asupra TVR în perspectiva alegerilor de anul viitor.

Jocul de pisici, de-a prezenţa şi absenţa, de-a graba şi de-a boicotul care a început ieri în Parlamentul României, mai exact în comisiile sale de buget-finanţe, joc cu previzibile prelungiri în comisiile de cultură, demonstrează cât de iresponsabili şi de preocupaţi doar de propria lor bunăstare politică şi nu numai sunt aleşii noştri. Indivizi ce se fac că nu înţeleg că adevărata problemă, dar şi misiunea lor nu e admiterea sau respingerea unor rapoarte în economia cărora cifrele vorbesc de la sine, conţinând verdictul. Că verdictul acesta care, oricum, va fi dat mai devreme sau mai târziu, consfinţind demiterea actualei conduceri a SRTV, nu rezolvă nici una dintre marile dificultăţi cu care se confruntă TVR.

Că rezolvarea presupune un set legislativ ce nu se limitează doar la adoptarea unui nou act normativ al cărui rost ar fi acela de a reglementa organizarea şi funcţionarea Serviciului public de televiziune şi veritabila lui scoatere de sub presiunea politicului.

Că e nevoie de reglementări legale articulate şi coordonate de ordin financiar. Reglementări al căror rost ar fi acela de a nu sufoca TVR cu tot felul de obligaţii imposibil de îndeplinit, Că toate aceste obligaţii şi modul lor de îndeplinire se impun regândite din temelii. Că orice restructurare a instituţiei e sortită eşecului câtă vreme lipseşte respectivul pachet legislativ.

Tragi-comedia falsei restructurări din cursul anului 2013, o restructurare ce nu a condus decât la concedierea a vreo 600 de salariaţi, repede înlocuiţi cu alţii prin tertipul contractelor pe drepturi de autor, nu a pus pe nimeni pe gânduri. Pe nici un factor de decizie. Pretins şi retribuit spre a fi „responsabil”.

Adevărul e unul singur. Că dacă există măcar un singur decident ce vrea binele TVR, atunci primul pas ce trebuie făcut nu ţine de perpetuarea sau trimiterea la plimbare a auto-victimizatului Stelian Tănase şi a la fel de nepricepuţilor săi tovarăşi de inacţiune şi impostură din C.A. Că acum trebuie salvată o instituţie, nu câteva persoane, nu interese partinice meschine.

Tare mi-e teamă că atât de compromisul Parlament de acum al României şi partidele ce stau în spatele lui sunt incapabili să o facă. Şi că, în cazul de faţă şi în condiţiile actuale, până şi vajnicul DNA, de multă lume perceput drept un ştie-tot şi face-tot ar da chix. Deşi de lucru ar avea. Nu am nicio îndoială în această privinţă.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite