„Iadul Bucătarilor“ ajunge la Cluj-Napoca
0După ce Moldova a arătat ce ştie în bucătărie, pe 22 noiembrie vine rândul ardelenilor să-şi încerce norocul la preselecţiile pentru cel de-al doilea sezon al show-ului „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“, de la Antena 1.
Astfel, sâmbătă, 22 noiembrie, începând cu ora 10.00, toţi cei care vor să se înscrie la „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“ sunt aşteptaţi la Hotel Agape (Str. Iuliu Maniu, nr. 6) cu cel mai bun preparat culinar al lor, care să le definească stilul de a găti.
Aspiranţii la premiul cel mare sunt aşteptaţi să se înscrie în continuare pe site-ul casting.a1.ro, la numărul de telefon 021-20.30.342 sau direct la preselecţiile organizate în ţară: pe 29 noiembrie la Timişoara şi pe 13 decembrie la Bucureşti.
Show-ul va fi jurizat de cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu. Actualul sezon al emisiunea va continua, ca şi până acum, în fiecare luni de la 20.30, urmând ca marea finală să aibă loc în decembrie.